Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Gânduri la 85 de ani

Rostind în gând numărul anilor rotunjiți la 85, am pornit pe calea timpului înapoi, încercând să înțeleg de ce nu se mai potrivește ceea ce știam despre senectute cu ceea ce simt și trăiesc acum. Unele tipare ale bătrâneții, în care se încadrează acum generația din care fac parte, n-au fost cunoscute de părinții noștri și nu aveau cum să ni le transmită. În ultimele decenii, când au apărut semnificative schimbări, deși capabile să modifice viitorul omenirii, s-a scris puțin, iar studiile și cercetările în acest domeniu sunt firave. Vor apărea ele, după ce timpul va așeza totul în tiparele cuvenite, dar, până atunci, încerc singură să fac săpături și să mă ajut și de ceea ce circulă pe internet și pe facebook, impresii personale cu aspecte surprinse de cei aflați în vârstă înaintată.
Ce a făcut posibilă apariția acestor schimbări? Răspunsul e clar. Ele se datorează majorării speranței de viață. Astfel, bătrânețea, instalându-se mai târziu, e firesc că apar schimbări semnificative.
Eu mi-am făcut debutul literar la 70 de ani, și multe persoane credeau că e o virtute ca la acești ani să mai pornești la un nou drum de viață. La rândul meu, eu mă miram de mirarea lor. Trăind o prelungire a deplinei maturități, simțeam neschimbată forța vitală și mă întrebam, cine se păcălește în această situație? Cele 15 volume apărute până la cei 85 de ani, sunt o dovadă a vitalității, așadar păcăleala era doar a celor care vedeau evoluția omenirii, precum în urmă cu câteva decenii. Acum, când aceștia au ajuns la vârsta de 70 ani, sunt departe de a crede că sunt bătrâni, că resursele vitale s-au epuizat. Noi am moștenit credința că bătrânețea se instalează la vârsta de 50 de ani. Pe vremea părinților mei, puțini atingeau vârstă de 70 de ani, iar despre cel care a trăit până la 80 de ani se spunea: „…unul care a trăit mult, uitat de Dumnezeu...”. Dacă pentru generația părinților noștri, 50 de ani era vârsta când, oficial, se începea bătrânețea, pentru fiica mea, bătrânețea va începe chiar dincolo de 85 de ani.
Din cele câteva studii făcute pe această temă, rezultatele sună astfel: „Apogeul activităţii intelectuale a omului are loc în jurul vârstei de 70 de ani, când capacitatea intelectuală creşte de 30 de ori. Începând cu vârsta de 60 de ani, omul începe să utilizeze concomitent ambele emisfere cerebrale”.
Eu m-am pensionat „de bătrânețe”, la 55 de ani, și anul acesta împlinesc 30 de ani de muncă în deplinătatea puterilor. Până acum, carul zilelor mele a fost încărcat cu zile bune și cu împliniri. Continui și acum să fac eforturi pentru a nu mă supune tiraniei timpului.
Aduc mulțumire Proniei Cereșți că am primit cadou 25-30 de ani de viață trăită cu realizări pe care, odinioară, nici nu le puteam întrezări. Și mai este ceva pentru care trebuie să aduc mulțumiri. Seminția, din care mă trag, este una de linie lungă, iar, pe de altă parte, nu am de ce să mă plâng de bătrânețe, pentru că multora li s-a refuzat acest privilegiu, în timp ce eu am trăit frumos și cu împliniri această perioadă calitativ îmbunătățită.
Spre deosebire de trecut, capacitățile intelectuale și fizice au fost mai bune decât toate experiențele din tinerețea furtunoasă, plină de greșeli, sau din maturitatea plină de obligații. În această perioadă totul este posibil: bucurii, călătorii, o carieră nouă... Acum reușim să ne cunoaștem și să ne împăcăm cu sinele nostru și cu cei din preajma noastră, să ne găsim calea în viață, calea de care am avut atâta nevoie și pe care am căutat-o de-a lungul anilor. Acum și-au dat mâna, într-o interesantă combinație, sănătatea, puterea și experiența. Acum au alte înțelesuri problemele vieții. Nu mă mai revolt împotriva nedreptăților, suferințelor și poverilor ieșite în cale, impasul acesta l-am depășit. Acum știu că izbânda, spiritul viu, inteligența și alte valori morale se dezvoltă numai în confruntarea cu dificultățile vieții. Acum înțeleg altfel rânduiala și înțelepciunea lumii, dar și nebunia ei și gust din plin frumusețea și carisma acestei lumi în care încă vieţuiesc.
Eu pot depune mărturie că au dreptate statisticile, care concluzionează că cea mai fericită perioadă a vieții este această etapă și care consideră că bătrânețea e vârsta de aur.
Pe tema aceasta am scris adeseori și, revăzând acum acele scrieri, rămân consecventă acelorași păreri:
„Senectutea îşi are incontestabil valorile ei. Ea poate fi o vârstă eliberată de dorinţa aurului şi a averii pe care să le înlocuiască cu mireasma fânului cosit, cu frumuseţea macilor înfloriţi, cu doine ascultate în fapt de seară pe pragul casei bătrâneşți, cu seninul cerului, şi oceanul de stele, cu puritatea albului zăpezilor şi treptat cu toate minunile simple care dau vieții sensul cel mai profund.”
„Senectutea te eliberează de gânduri ascunse, de calcule impure, lăsându-ţi loc pentru armonie, echilibru, măsură în tot ce faci, te întoarce spre nevinovăţia din timpul prunciei.”
„Freamătul vieții are alt ecou, mult mai profund și cu alte înțelesuri. Aerul pe care îl respir acum e mai pur, mai luminous. Supraveghez cu înțelegere și blândețe substanța vieții, conflictele inevitabile și meandrele ei. Acum văd viața ca pe o tablă de șah, urmărind cu luciditate și calm fiecare mișcare. Fiind o fire solară, mă străduiesc, ca și în anii care vor urma, să îmi păstrez zâmbetul, optimismul și puterea de a privi obiectiv realitatea.”
Așa se explică pasul îndrăzneț de a mă dedica scrisului la vârsta de 70 de ani. Sunt convinsă că deschiderea spre nou, acceptarea diversității, a plenitudinii vieții și a schimbării, aduce ființa omenească pe noi trepte. Încremenirea în tipare fixe sunt borne de netrecut, pe care ni le punem singuri în calea vieții.
Abia acum, la 85 de ani, am simțit că trec în cea de a treia etapă de viață, desigur, semnele au început treptat, de câtiva ani, dar mi-am păstrat zâmbetul care mi-a susținut elanul. Abia acum privesc spre toiagul bătrâneţilor fizice, dar nu și spre cel al trăirilor interioare. Pentru acesta, toiagul este scrisul. Scrisul este singura mea forță care mi-a mai rămas la fel, înainte de a face pasul în neant, căci nimeni nu poate ocoli trecerea în alte dimensiuni ale existenței, acolo unde timpul și spațiul nu există. Scrierile mă scot din starea de sine și mă transpun într-o altă lume, mă feresc de îndoieli, îmi dau forța fremătătoare a vieții, mă ajută să las liberă calea de a vibra în voie.


TESTAMENT LITERAR

În efemeritatea existenţei noastre pământeşti, fiecare ne dorim să marcăm trecerea firească prin „cele pământene” în tradiţia veche, sădirea unui pom, sau ceva care să ne reprezinte ca individ, parte dintr-o societate în care ne-am născut, ne-am format şi am vieţuit, cu bune şi cu rele deopotrivă. Unii lasă averi, adevărate tezaure dobândite cu trudă sau poate nu, trăind o viaţă întreagă înrobiţi de strălucirea lor, alţii îşi drămuiesc moştenirea în tainiţele sufletelor lor, aşezând-o în cuminţenia unui alt fel de bogăţii, acelea de sorginte spirituală.
Zestrea pe care eu o las este una de suflet, cea a scrierilor mele, o zestre învăluită în zâmbetul pe care l-am dăruit mereu vieții și în special oamenilor cu deschidere spre lumină, bunătate și împliniri pe calea cea dreaptă. Cuvintele poetului Tudor Arghezi din poezia „Testament” („Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte, / Decât un nume adunat pe-o carte”) mi se se potrivesc și mie, fără să fac vreo trimitere și la valoarea scrierilor. În lada mea de zestre nu se găsesc decât scrierile literare izvorâte, după puterile mele, din profunzimea trăirilor şi gândurilor zămislite în vâltoarea vieţii sau în ceasurile de singurătate. Când am venit în Canada, am renunțat la agoniseala din țară, în schimbul altor valori, cele de ordin spiritual, și chiar dacă au fost renunţări care m-au durut am învățat cum să aşez în cufărul ce-l voi lăsa moştenire acel ceva care a întrecut în bine ceea ce am pierdut în plan material, lada mea de zestre spirituală. În ea sălășuiește spiritul meu deschis în relația cu oamenii, cu natura, cu lucrurile mai importante ale lumii, în relația cu Dumnezeu. Aici zace așteptarea, dar şi stăruinţa de a surprinde şi oglindi faptele pozitive pe chipul celor care biruie vicisitudinile vieții. Aici se poate auzi şi tumultul gândurilor şi al frământărilor cu care am încercat să reclădesc o viaţă, cu universul şi relativitatea ei, din frânturi, din petice de forme şi culori diferite. Sunt gânduri născute din contemplarea asupra propriei vieți, dar şi din experienţa altora, o adevărată adunare de reverberații care au venit din substratul trăirilor interioare, punând în mișcare secrete roţi sufletești.
De cele mai multe ori, cu zâmbetul pe față, am scris și pe răni care sângerau, dar cel mai adesea am încins peniţa în cerneala dragostei de viață, a iubirii şi respectului față de semeni, scriind rânduri, rânduri mereu cu speranța că acestea vor respira în timp. Ele au adunat laolaltă căutările înfrigurate, izbânzile și umilințele neputinței de a cuprinde necuprinsul sau de a depăși propriile limite, dar și speranța de a fi de folos atunci când va veni timpul ca această ladă să se deschidă.
Trăind în Canada, țara pe care o iubesc și o respect din adâncul inimii, am scris nenumărate pagini despre aceste locuri binecuvântate, dar niciodată nu m-au părăsit nostalgia și dorul de țara mea natală, România, și de Ţigăneştiul copilăriei mele, iar prin osârdia condeiului scrierile mele s-au aşternut între aceste două lumi.
M-am aplecat cu drag asupra mai multor aspecte privitoare la Ţigăneştiul natal, ca o încercare de restaurare, într-un anume fel, a unui spațiu concentrat de românitate, cu structuri stabile de esenţă țărănească, cu orânduială străveche, așa cum era în timpul copilăriei mele, momente pe care le-am trăit înainte de mișcările tulburi care au urmat şi care au produs atâtea răsturnări de valori. Chemând faptele să se adune într-o albie cu apă limpede, ca pentru primenire, am încercat doar a resuscita câteva secvenţe care aparţin istoriei noastre, pentru a nu se uita şi a nu se pierde un anumit șir de valori. Am fost atrasă de enigmele şi starea de frumusețe a arhaicității satului românesc, fără să viețuiesc acolo ca un om abstras din timp. Atâta vreme cât pământul se învârte, n-am putut rămâne înţepenită doar în contemplație restrospectivă. Am reintrat în vremurile în care trăiesc cu temperanţa şi cu firescul necesar, pentru a nu fi privită de către semenii mei ca picată din stele într-o contemporaneitate în care, parcă, nu îmi mai găsesc locul.
Deşi am bătut cărări ritualice cu simțământul statorniciei, nu am rămas în arhaicitate, dar nici nu m-am luat la întrecere cu cei care exersează caligrafia mai subţire a omului modern, cel al zilelor noastre. Îmi place să înclin condeiul mai mult spre clasicism, fiindcă e mai încărcat de etică.
M-am străduit să prezint şi lucruri noi, stăruind mai ales asupra acelora care pot să dureze, care să imortalizeze experiențele omenești, să îmbogăţească orizontul cititorilor cu noi realități, aducându-le un plus de cunoaştere, să le facă viaţa mai variată, mai interesantă. Prin ceea ce am scris am încercat să scot în relief oamenii de lângă noi cu conduită exemplară, dar pe care adesea nu-i remarcăm în zorul cu care suntem presaţi de timp. Pentru că iubesc în aceeași măsură şi literatura şi literaţii, m-am aplecat cu admiraţie şi respect asupra unor cărţi şi asupra autorilor lor, pentru a pune în lumină căutările lăuntrice care duc la esenţă, străduindu-mă să surprind, de cele mai multe ori, concreteţea unei clipe.
Scrisul meu s-a așternut întotdeauna cu entuziasm, stăruind asupra cuvintelor, dorindu-mi să le fac să mă asculte, ca apoi să le așez în ordinea cea mai potrivită, în încercarea de a pătrunde în insondabila viaţă sufletească. Într-un fel, scrisul meu este și ca o împotrivire în faţa lumii roboților care au stăpânit un domeniu considerabil din existenţa noastră, împingând în umbră tărâmul sentimentelor, al emoțiilor, al fiorului vieţii.
Cele mai multe scrieri ale mele nu se întind pe multe pagini, având o dimensiune rezonabilă şi încadrându-se în rigorile genului literar căruia aparţin, proza scurtă. Mi-am îngăduit o mai mare largheţe doar acolo unde frumusețile pământului strigau implorându-mă să le acord spațiu mai extins, din care apoi să poată fi „gustate” cu bucurie şi interes de către cititorii însetați de minunățiile acestei lumi.
Zâmbesc astăzi vieții cu recunoștinţă pentru că mi-a oferit, spre încheierea destinului meu pământean, un complex de împrejurări ce mi-au permis a mă apleca asupra scrisului aducător de picuri de lumină din izvorul bucuriei curate și înălțătoare. Zâmbind vieții, am încercat să mă înalț prin scrieri dincolo de clipă, să explorez cu sufletul şi mintea adâncuri de nepătruns și să-mi potrivesc pașii pentru a pătrunde în viitor.
Zâmbetul meu o învăluie cu multă căldură şi pe draga mea nepoată, Mara-Elena, mângâierea sufletului meu, dar se îndreaptă cu gratitudine şi sinceritate şi spre cei ce vor urma, şi tuturor le încredinţez, alături de dragostea-mi nemărginită de oameni, de frumos şi de bine, dorința de a duce mai departe şi a face să strălucească necontenit lumina din cuvânt.

.......................

Pickering Ontario





Elena Buică    2/1/2019


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian