Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestinã
Note de carierã
Condeie din diasporã
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouã
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastrã
Traditii
Limba noastrã
Lumea în care trãim
Pagini despre stiintã si tehnicã
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhiv� 2024
Articole Arhiv� 2023
Articole Arhiv� 2022
Articole Arhiv� 2021
Articole Arhiv� 2020
Articole Arhiv� 2019
Articole Arhiv� 2018
Articole Arhiv� 2017
Articole Arhiv� 2016
Articole Arhiv� 2015
Articole Arhiv� 2014
Articole Arhiv� 2013
Articole Arhiv� 2012
Articole Arhiv� 2011
Articole Arhiv� 2010
Articole Arhiv� 2009
Articole Arhiv� 2008
Articole Arhiv� 2007
Articole Arhiv� 2006
Articole Arhiv� 2005
Articole Arhiv� 2004
Articole Arhiv� 2003
Articole Arhiv� 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Sarbatoarea de Sanziene

In ziua de 24 iunie este celebrata una din cele mai frumoase, exuberante si intuitive sarbatori ale verii, o sarbatoare populara ce coincide cu sarbatoarea crestina a nasterii Sfantului Ioan Botezatorul.

Pornind de la cultul solar, sarbatoarea de Sanziene marcheaza solstitiul de vara.
Sarbatoarea este asociata cu lumina, cu focul si soarele, cu sacrul si profanul, cu cerul si pamantul, cu viata insasi. De Sanziene, se spune ca vazduhurile freamata.
De Sanziene, se celebreaza de fapt conectarea cu natura si cu viata, cu spiritul intuitiv romanesc, cu miraculosul insusi si atemporalul.

In noaptea de Sanziene (23 spre 24 iunie) flacaii merg prin sat purtand faclii aprinse, rotindu-le similar miscarii soarelui pe cer. Focuri se aprind si in sate pentru a tine raul deoparte si a alunga spiritele malefice, dar si pentru a asigura protectie si purificare.

Noaptea dinspre 23 spre 24 iunie este cu siguranta una magica. "Unii spun ca in noaptea aceasta, exact la miezul noptii, se deschid cerurile. Nu prea inteleg cum s-ar putea deschide, dar asa se spune: ca in noaptea de Sanziene se deschid cerurile. Probabil ca se deschid numai pentru cei care stiu cum sa le priveasca..." (Mircea Eliade, Noaptea de Sanziene)

Cu mic si mare, pe vremuri se obisnuia ca intreg satul sa ia parte la culegerea florilor de sanziene. In plus, odata cu sarbatoarea Sanzienelor se da startul culegerii tuturor plantelor tamaduitoare. "Du-te soare, vino luna, Sanzienele imbuna,/ Sa le creasca floarea floare,/ Galbena, mirositoare,/ Fetele sa o adune,/ Sa le prinda in cunune"… In noaptea si ziua sarbatorii, Sanzienele, zane de factura pozitiva din arhaicul romanesc, cunoscute si sub numele de Imparatesele, Ienele Sanzienele, Reginele Holdelor, Zanele sau Dragaicele, umplu vazduhul, prinzandu-se in hore maiestre si cantand cu glasuri nemaiauzite.

Aceste fiinte mitice sunt de o frumusete nemaintalnita, au puteri aparte si sunt extrem de indragite de muritori. Ele aduc rodnicie pamantului, tin grindina la distanta, investesc plantele cu putere de leac si graul cu bob, ocrotesc copiii si ii feresc de boli, fiind totodata protectoarele femeilor insarcinate si a fecioarelor. Uneori, aceste frumoase preotese ale soarelui lasa in urma lor un parfum floral. Unii spun ca florile emana un miros mai puternic si mai pregnant atunci cand ele sunt in preajma...

Florile de Sanziene sunt un simbol vegetal, substitut fitomorf al frumoaselor si diafanelor Sanziene si avand o simbolistica puternica. Aceste flori galbene, solare sunt flori tamaduitoare, ce capata puteri magice si miraculoase in aceasta zi. Florile de Sanziene sunt intrebuintate in descantece de dragoste, frumusete si sanatate. Se spun multe despre aceste flori… Se spune ca punandu-ti aceste flori sub perna in noaptea dinspre sanziene, il vei visa pe cel harazit de Dumnezeu. Se spune ca prinzandu-le in par in schimb sau punandu-le in san, vei fi dragastoasa tot anul






Ana Popa    6/23/2015


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian