Aurel State - Drumul Crucii -Amintiri de pe front si din gulaguri.
„Ce-i caracterul omului, ce calităti îl formează,
ce este felul de a fi al omului, personalitatea lui
si care-i sunt relatiile cu lumea înconjurătoare?...
Oare totul să fie numai ceea ce se vede,aude si simte?
Asta să fie scopul vietii? Ar trebui să încep cu ceea ce
mă defineste pemine: constiinta de a fi ceea ce sunt.”
(Printul Ciabua Amiredjibi)
Aurel State este unul dintre Fiii de Aur al minunatelor si fascinantelor locuri argesene, încărcate de doine, de legende, de divin.
Autorul acestei cărti-mărturisitoare de exceptie s-a născut la Godeni, sat străvechi situat la sud de Cîmpulung Muscel, într-o familie binecuvântată de Dumnezeu, la 29 Aprilie 1921.
Copilăria a fost desprinsă dintr-un basm, având muscele cu legănare de doină, peste care se asterneau fâneturile înmiresmate, alături de grădinile cu pomet prin care străbăteau ritmuri de brâulet, învesmântate în armoniile de Ie musceleancă. Acolo venea Dumnezeu, ca un gospodar cuminte după ce-si isprăvise lucrarea, să se bucure de privelistea unei nunti tărănesti.
Aurel State, după scoala primară, îsi continuă studiile la Scoala Normală din Câmpulung-una dintre cele mai bune scoli românesti ale vremii, prin traditia si prin absolventii ei.
Dotat cu o inteligentă deosebită si cu curaj pe măsură, tânărul Aurel în exteriorul său se înfăsoară într-o modestie tainică, ce-si constientiza apartenenta la Elita spirituală a Neamului Dacoromân.
Constiinta sa de o înaltă tinută morală era vasală strasnicului inchizitor în care se reflecta chipul aurit al călugărului Hildebrand.
Între 1940-1941 îl întâlnim ca elev al Scolii Militare de Ofiteri de Rezervă din Ploiesti, pentru ca un an mai târziu să-l aflăm în linia întâi al trupelor de elită ostăsesti ale Batalionului 1 Vânători de Munte, pe frontul de reîntregire a Vetrei geto-daco-strămosesti.
Având credinta puternică în Împăratul lumii-Biruitorul Iisus Hristos, Aurel State se consideră deopotrivă Ostas al Domnului si al Patriei sale, cea cu descendentă nobilă, demnă si nemuritoare. Neastâmpărul său de a fi primul în toate, curajul musceleanului, al neatârnării, avântul tineresc în somptuoasa uniformă verde a Vânătorului de Munte, îl azvârle pe Aurel State pe culmile gloriei între cuceritorii inespugnabilei cetăti a Sevastopolului, sub flamura Învingătorului.
Statul român si cel german îi acordă pentru meritele sale deosebite, fiind rănit de patru ori, cele trei distinctii sacre ale virtutiilor ostăsesti: Virtutea militară, Ordinul Mihai Viteazul si Crucea de Fier.
Misiunea menirii si responsabilitătii sale si-a împlinit-o desăvârsit:
De voi pleca în basmul lui <>, vă salut. Sunt fericit!
Luptă ca voluntar împotriva partizanilor sovietici, aureolat de gloria învingătorului de la Sevastopol, pentru ca apoi să primească umilinta învinsului tot la Sevastopol unde va cădea prizonier, la 12 Mai 1944 si va rămâne într-un fel învins până în 1955, aproape 12 ani de lagăr, la: Gorki, Oranki, Simferopol, Vorkuta, Donbas, Stalingrad, Sverdlovsk.
Am spus într-un fel învins, pentru că soarta sa, a armatei si a tării depinde de multe ori de pătura politică nechibzuită, care se situează mai presus de voia lui Dumnezeu si a Neamului, aducând dezastrul si prăbusirea natiei pentru mult timp sau foarte multă vreme.
Pierderea libertătii exterioare, „gratie” năvălirilor barbare, care au profanat si pângărit de atâtea ori fiinta Neamului, aduce totusi o undă de lumină ce încălzeste dramatismul sufletului său, prin suferinta si mireasma poetului George Fonea, întrupându-se într-o prietenie nepieritoare, harică, ca într-un poem al Frumusetii mistice.
Aurel State, rămâne biruitorul Ostas, care-si păstrează vocatia de român, constiinta crestină si onoarea dacului militar, nedezertând de la demnitatea sa ortodoxă. Refuză încorporarea în diviziile rosii, trădătoare, ale rusinii, rezervându-si activ lupta pentru diferitele memorii si greve ale foamei în gulagul încremenitei Siberii.
Gratie interventiei si insistentelor cancelarului german Konrad Adenauer, care vizitează Moscova între 9-13 Septembrie 1955, privind repatrierea miilor de prizonieri germani condamnati de bolsevici drept criminali de război. obtine amnistia prizonierilor germani iar odată cu ei si pe cea a prizonierilor români fosti aliati.
În toamna anului 1955, asadar, sunt eliberati si militarii români. Între colegii lui Aurel State, unii împliniseră 13 ani de gulag. Asteptau trecerea Prutului ca pe Botezul din Iordan, ca pe o eliberare spre Înviere, numai că în dosul gării la Ungheni asteptau fremătând de ură dubele-vagon ale Secăturitătii proletariatului rosu unit...
Dosarul lui Aurel State era deja pregătit să-l primească sub aripile sale, învinuit de constiintă verde, activitate subversivă împotriva Uniunii Sovietice, împotriva ordinii sociale din România si cea de criminal de război. Cât timp se mai sudează prin sanatoriile de la Brebu si Moroieni, câtă vreme pregăteste si obtine admiterea la Facultatea de Filologie a Universitătii Bucuresti, sectia germană unde se clasează pe primul loc, Secăturitatea insită pentru colaborare...
Aurel State rămâne verde, vertical si falnic ca un Brad de munte.
La începutul semestrului II, pe 12 Februarie 1958 este arestat, din preventoriul studentesc TBC unde se recupera după fiorosul Gulag.
Ancheta diabolică a Secăturitătii îl soma să aducă probe împotriva complotistilor inventati de ea.
Cântărind că trupul său atât de fisurat nu va rezista îndelung torturilor satanice si îsi va periclita prietenii săi dragi se decide pentru sinucidere. Bunul Dumnezeu însă îl împiedică trimitându-i o aripă de Înger de care să-si agate firul vietii sale deja frânt, dar neîndoit.
De pe acoperisul închisorii Uranus de unde a sărit, culege după cădere 120 de fracturi, chinuri si îndurări, 18 ani condamnare, foamete, mizerie, torturi, denigrări plus alti 7 ani de degradare civică.
Aurel State nu îsi împlinise însă vocatiile de martir si pe cea de scriitor-mărturisitor. Iese din închisoare odată cu ultima eliberare din ’64, absolvă Facultatea de limbă si literatură germană ajungând profesor în capitală până la iesirea la pensie în 1976. Supravegheat permanent de samavolnica Secăturitate, reuseste să scrie cartea vietii sale, ca o cinstire de jertfă adusă Mântuitorului Hristos si Neamului dacoromân, Drumul Crucii, pentru care a fost permanent urmărit, deseori anchetat si în cele din urmă ucis, dar nu învins.
Drumul Crucii este o Icoană binecuvântată de Dumnezeu în care se răsfrânge chipul filocalic al bravului erou-martir Aurelian State.
Lucrarea sa autobiografică a sustinut un strălucitor examen de constiintă morală în care se întrepătrund caracterul ales al dreptei credinte cu alternanta spiritului de sacrificiu, de dăruire, de mărturisire, întrevăzând sensul vocatiei lui ortodoxe finalizat ca împlinire a misiunii sale mesiano-hristică a dacului nemuritor.
Aureola acestei mărete si fastuoase lucrări are la bază întreaga sa viată desprinsă din Candelele Neamului, din Cazania Traditiei, prinsă în vesmântul de har durabil doar marilor eroi, care-si răscumpără tineretea prin nobila suferintă si jertfa cea sfântă.
Cele două părti care alcătuiesc DRUMUL CRUCII, sunt de fapt Mărturisirile de credintă si de iubire ale unei înalte constiinte de Dacoromân Ales în Calea sa spre Iluminare, ultimul urcus divin.
Atât Autorul cât si Cartea si-au avut împreună propria lor viată, propria lor nădejde, propria lor prigoană, propria lor suferintă, propria lor mărturisire, propria lor aură divină, nemuritoare.
Partea I-a se răsfrânge în cele 10 capitole în care se preling concentric însusirile fundamentale caracteristice fiecărui trăitor crestin în destinul său ascensional, predestinat spre eroism si martiriu: caracterul, educatia, traditia, soarta, curajul, revelarea, harul, misiunea, responsabilitatea, vocatia, crucea, învierea, înăltarea, desăvârsirea.
Gândurile ostasilor se asterneau troienite peste tineretea lor cutezătoare, ca o ploaie de vară, stârnită repede din senin, vijelioasă si de scurtă durată, înfierbântând trupurile si limpezind sufletele ca niste frumoase coline de brazi tainici ai eroilor, ce scânteiază sub binecuvântarea astrului prin mireasma jertfelor sfinte.
„În rama cerească a primăverii pătrundeau, înghiontind inima, zburătăcind gândurile, exploziile îndepărtate ale războiului.
Apăsarea crestea ca un mers de huidumă, crăpând linistea cu miresme. Peste fetele tinerilor trecu pentru câteva clipe, ca o umbră, încordarea, ca să facă apoi pe întrecute haz de necaz Pândeam vuietul îndepărtat si de pe aria vietii mele grăbeau spre margini, ca într-un orizont fizic în clipe de primejdii, imagini cu oameni si locuri îndepărtate. În centrul gol al fiintei se pregătea, ca într-un ring de turnir, să păsească ceva nemaivăzut, schitându-se ca întâlnirea unui fantastic cuplu de adversari. Moartea, namilă fără chip, călca apăsat de pârâiau încheieturile existentei ca vreascurile în pădure. ” (Aurel State, op. cit., p. 40)
În capitolul 10, intitulat: Asediul cetătii fără turnuri, eroul nostru relatează aspectele vietii din lagărul Mănăstârca, cu foamea care da târcoale pâlpâirilor vietii, precum corbul ce se anuntă în căutarea prăzii, cu oamenii care plângeau fiindcă îsi uitaseră numele si adresa celor dragi, cu gerul care-l încremenea până si pe diavol, cu stivele de morti, însirati ca lemnele de pe lângă zidurile marilor mănăstiri (5000 de italieni doar în câteva zile... si 13 000 de români pe durata pedepsei), cu pregătirile Irozilor pentru alcătuirea Diviziilor rosii, cu greva detinutilor politici si cu mitingul pregătit pentru asupritori:
„-Miting în curtea mănăstirii... Mesajul de eliberare... sarcină patriotică... moment istoric. Tăcerea ostilă a masei i-a atâtat, desi unii ofiteri superiori se învârtiseră în zilele de pregătire în jurul Anei Pauker, capul de afis al manifestatiei, cu ploconeli de fanti si cu <<înaltă doamnă!>>. Au trecut la atac. Din nou rechizitorii ale trecutului, unele în cunostintă de cauză; vivisectii sociale făcute de cunoscători, ofiteri prizonieri care au făcut agitatie în lagărele de trupe. O asemenea abordare are sens când e făcută între noi, fără regie străină. A vorbit apoi ea, dezlăntuită. Ne-a făcut trădători. Ne-a amenintat că vom putrezi în Siberia. S-a ridicat un căpitan: < „Ajunge, bandit fascist!”, l-a întrerupt urlând un colonel sovietic. (ibid., p. 211)
Căpitanul Tudor Popescu din Târgoviste a fost ridicat si nu s-a mai auzit nimic despre el...
Alte 11 capitole înmănunchează partea a II-a. Să zăbovim putin asupra capitolului 3, numit Sonnenschein-lumina soarelui.
Nădejdiile grăbite de repatriere ale ostasilor sunt din nou spulberate, gratie transportului polar care-i asvârle în imperiul glaciar.
Două evenimente i-au stârnit atentia eroului Aurel State, unul plin de amărăciune: tineri germani ciungi de bratul drept, din grupul celor o mie, mutilati chipurile pentru un vaccin alterat, într-un lagăr sovietic din Polonia, iar celălalt încărcat de admiratie prin chipul angelic de la vizita medicală. În anticamera mortii, ratiunea astepta împăcată orice deznodământ, dar sentimentul care mustea în lăstarul verde al vietii se încăpătâna să mai absoarbe mireasma florii tineresti de cires. Constient de dublul sacrificiu, fără nici o împlinire, al său si al angelicei doctorite, tânărul si frumosul ofiter, vânătorul de munte, argesean, sugrumă sentimentul înainte de înmugurire, călcând apăsat peste ispită ca un prea încercat monah ascet: „ Ceata de doctori germani înconjura, deferent, ca într-un protocol, un chip tânăr de fată, pe care o aprobau soptind, înclinându-se... Discreta politete cu care frumoasa suverană activa si răspundea pretuirii colegiului medical acorda insulitei albe pe lângă care trecea impudica defilare a atâtor bărbati, un aer neverosimil de spectacol având drept protagonistă o scolărită.
Ajuns la câtiva pasi de locul unde fiecare suporta, fără apărare, privirile scrutătoare ale specialistilor, mă tulbură privirea lui Sonneschein, ridicată întâmplător din listele de pe masă. Tresărise si întârziase, luminată ca de o recunostere, privindu-mă. Încercai grăbit să găsesc în trecut, ca într-un vraf de imagini, justificarea privirii care se ridica, după fiecare însemnare asupra celor ce se perindau, învăluindu-mă fără ascunzis. Mă asemuia cuiva apropiat, hotîrâi în timp ce ea, fără a mă pierde din ochi, soptea ceva doctoritei argintii,... poate povestea reîntâlnirii... sau a asemănării... În adânc se misca o undă ca un început de primăvară, dar eu mă împotriveam crunt de teamă că, topindu-se gheata se va surpa totul. Primăvara reînvie ierburile, copacii, gâzele, dar oamenilor fără libertate le întinde doar cununi de spini... Sonnenschein, lipită de coltul de umbră al vestibului, astepta cu încordare să fie descoperită... Cine stie cum suntem făcuti? Poate că o vorbă opreste proaspăta încoltire! Îsi făcuse un joc din a mă descoase despre dragoste: cum arăta... ce se întâmpla...
-Sunt de gardă. Vă astept astă-seară în cabinetul spitalului. Stiam cum se poate sfârsi o poveste de lagăr: mutare disciplinară sau proces... Trecând cu dusmănie peste arsitele din mine, regîndii totul. Trupului nostru, care nu poate să zboare, nu se cade să i se sacrifice totul... Dar cei ce în mijlocul vietii ignoră darurile acestui <> pentru asceză, pentru biruinta albă, mai greu de obtinut decât în fata mortii?
Sonnenschein rămăsese Sonnenschein, făcând pentru mine tot ce se putea în lumea de lagăr... Sosi Crăciunul... A doua zi, pe poteca ce venea de la sala de mese, mă prinse din urmă Sonnenschein. Proaspătă si luminoasă ca zăpada ce cădea molcom.
-Plecati în câteva zile... Nu stiu unde! Haideti! Cel putin acum-si se ridicase spre ochii mei.
-Ce putem pune într-un ceas, fără libertate?...
A doua zi, înainte de prânz, echipati cu haine bune...
Din fereastra de la etaj a spitalului, de unde îmi făcea cu mâna, flutura ca un zbor alb Sonnenschein...”
”(ibid., p. 344-347)
Chipului frumos de icoană al angelicei doctorite nemtoaice Sonnenschein, eroul nostru argesean, Aurel State, i-a închinat o rugă de foc, un poem filocalic, nemuritor, nicidecum o iubire efemeră.
Privilegiat de natura curajului său înnăscut, de crucea sa călăuzitoare spre biruintă, autorul ne răsplăteste pentru Everestul său urcus divin cu finetea sa serafică interpretativă, asternută ca un corolar de virtuti, ca un îndreptar aproape infailibil al vietii sale pilduitoare printr-o permanentă jertfă a raportului său existential cu taina mântuirii.
Extensiunea conceptului de viată crestină ancorat în profunzimile traditiei protodace si protocrestine îi conferă investigatiile unei constiinte de vârf a demnitătii ostasului român, sondând insondabilele adâncimi sufletesti ale Străbunilor Alesi, în dubla sa misiune-trăire ca înrolare-asumare: pentru Hristos si pentru Neam.
În Aurel State se reazemă Adevărul, se înrădăcinează Libertatea si se înaltă Iubirea, manifestându-si astfel Dorul după Dumnezeu si după Patria sa dragă,dăruită de Atotcreatorul Tatăl ceresc.
Aurel State demonstrează prin întreaga sa viată mărturisitoare că suferinta, crezul si dragostea nu tin de un rang anume, ci de boieria românului, de boieria demnitătii spirituale în care constientizezi misiunea jertfei, ca vocatie a eroului, a martirului, a sfântului, a mărturisitorului crestin ortodox.
Pildele trăirii si sângele vărsat constituie temelia vesniciei vietii biruitoare-fermentul moral al identitătii noastre nationaliste hărăzite dintru început de Atotcreatorul, care prin Atotstiinta sa vede finalitatea circumscrisă fiecăruia: om, familie, popor, natie, neam.
În fiecare erou, martir, sfânt sunt trăsături comune pământului si cerului Patriei Mosilor si Strămosilor nostri, care prin spiritul si jertfa lor divină selectează si potentează în fiecare generatie Alesii Elitei Aristocrate ai comunitătii prezente, ai poporului drept măritor crestin.
Prin mistica intransigentei sale morale, prin atitudinea temerară de rezistentă, prin consecventa demnitătii sale Aurelian State, rămâne pentru noi, cum inspirat a grăit boierul, colegul si prietenul său de suferintă si de izbândă, Radu Mărculescu, Sfântul mărturisitor al pătimirilor noastre!
Slăvit să fie Dumnezeu, Fecioara Maria si Neamul nostru
dacoromân prin Eroii, Mărturisitorii si Martirii Lor!
|
Gheorghe Constantin Nistoroiu 6/21/2015 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.