,,Scrisori de departe" o carte de Vavila Popovici
După ce am publicat, în revista ,,România Mare”, analiza pe care am făcut-o asupra tragicului volum ,,România în comunism", în care Vavila Popovici prezintă ororile din temnitele României staliniste, culminând cu descrierea crimelor petrecute la închisoarea din Pitesti - unde ,,pacientul Turcanu” îi obliga pe nefericitii detinuti să se chinuie între ei -, am simtit nevoia sa consemnez câteva gânduri cu privire la volumul ,,Scrisori de departe”. Acesta ar putea avea ca ,,moto” cuvintele Apostolului Pavel: ,,Dacă dragoste nu e, nimic nu e!". Pe ultima copertă, Simion Bărbulescu a consemnat următoarele: ,,Sensibilitatea autoarei este, cu precădere, nostalgică, poeta încadrându-se într-un postmodernism de factură romantică. În definitiv, conceptia sa de viată (weltanschauung) urmăreste îmbinarea armonioasă dintre sacru si profan, într-o sinteză care o singularizează în contextul contemporaneitătii...”.
Am selectat câteva versuri reprezentative, din ,,Iubirea cea dintâi”: „Iubirea cea dintâi nu-i niciodată moartă,/ desi-i din spumă pură de valuri risipite./ Trăieste în adâncuri de mare-ntunecată,/ cu forte nestiute, calme si-adormite./ Iubirea cea dintâi nu-i niciodată moartă./ E cea dintâi vioară dintr-un concert de îngeri”. Si ,,Poveste de iubire” merită retinută: ,,Un bărbat îmi aducea flori./ Îl asteptam în, fiecare zi./ Îi auzeam pasii, si el îmi aducea/ flori albe si rosii./ Odată, am murit visând că dormeam/ si el, bărbatul iubit/ îmi aducea flori albe si rosii./ Si astăzi continui să mor ,/ visând la bărbatul iubit,/ care-mi aducea flori albe si rosii”.
Expun si poemul ,,Nori deasupra orasului Toledo”: ,,Privesc îndelung tabloul, trăirea cerului/ si-mi pare că norii-ncep să ia înfătisarea unor chipuri schimbătoare,/ izgonite de furia vântului,/ pe cerul albastru-fumuriu,/ fulgerând si tunând, desenând continente./ Furtună dezlăntuită în orasul Toledo!/ Miscarea fiintelor haotice,/ nesupuse ordinii, gata oricând de luptă,/ până la autodistrugere, mă tulbură./ Mi-i imaginez pentru o clipă,/ dătători de benefice energii:/ albi, luminati de soare, strălucitori,/ moi si calzi, precum sânii rotunzi ai femeii,/ si turlele pământului dorind apropierea:/ Dragostea dintre cer si pământ!/ Eternitatea clipelor curge .../ Norii lui El Greco rămân nemiscati,/ amenintători, dominatori,/ deasupra orasului Toledo,/ umilind pământul, prevestind furtuna, haosul”.
Nu am cum să uit ziua când poetul Nichita Stănescu mi-a spus, mai mult melodiind decât recitind: ,,Muzica si poezia s-au născut împreună/ Si s-au despărtit ca să se reîntâlnească”. Si în poemele Vavilei Popovici muzicalitatea cuvintelor s-a îngemănat cu muzicalitatea imaginilor poetice, amintindu-mi de înfrătirea stelelor, pe bolta cerească, într-o noapte de august, care, prin seninătatea ei, anuntă dimineata, când ,,roua e sudoarea privighetorilor, ce s-au ostenit, toată noaptea, cântând” – după cum scria Lucian Blaga.
Ca muzician, nu pot să nu sesizez corespondentele spirituale dintre poetica lui Alphonse de Lamartine, Heinrich Heine, Aleksandr Puskin sau Federico Garcia Lorca si melosul lui Charles Gounod, Robert Schumann, Ceaikovski, ori eufoniile nocturne ale lui Manuel De Falla.
Din poemele Vavilei Popovici se întelege că, pentru aceasta, credinta în Dumnezeu, iubirea, în acord cu preceptele christice, si munca, desfăsurată în ritm alert, semnifică o binecuvântare. În acest climat, de o grandoare hieratică si austeră, mentionez poemul ,,Rugăciune”: ,,Cu Tine, Doamne, vorbesc în fiecare zi!/ Tu, Doamne, îi afli pe cei ce Te caută!/ Numai Tu le cunosti adâncul sufletelor!/ Serpuitoare ocolisuri am străbătut în viată,/ si ce puteri mi-ai dat, să întrevăd lumina!/ Tie, cu umilintă, astăzi, Îti cer:/ Întăreste-mi trupul, luminează-mi sufletul/ apără-mă, Doamne, de întunecare,/ fă-mă bună, răbdătoare, iertătoare/ A Ta Cale luminată, ajută-mă s-o pot vedea,/ redă-mi tăria, întelepciunea de a o urma./ Ascultă-mi, Doamne, rugăciunea!/ Căci numai Tu îi afli pe cei ce Te caută!/ Numai Tu le cunosti adâncul sufletelor!/ Scaldă-mi inima în oceanul iubirii Tale/ si mă-nvredniceste în tot ce fac si spun/, cu har, cu iubire, cu tot ce este-n lume/ mai frumos, mai curat, mai bun./ Ascultă-mi, Doamne, rugăciunea !”
Sper ca, într-o zi, când voi da în ,,mintea florilor", într-o primăvară, când îmi atrag atentia distinctia magnoliei si expresia feciorelnică a liliacului alb, să pot transpune în liedurile mele versurile poetei Vavila Popovici, pentru care, la fel ca si pentru Rainer Maria Rilke: „Muzica este respiratia statuilor, poate linistea tablourilor. Tu, cuvânt, acolo unde cuvintele sfârsesc, timp asezat vertical, pe directia inimilor ce pier”.
Vavila Popovici, acum, la bătrânete, când nu mai am viitor, ci doar trecut, opera dumneavoastră îmi apare ca ,,o lavandă sonoră”.
N.O. Vavila Popovici locuieste in Carolina de Nord
|
Doru Popovici 3/15/2014 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.