Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Roua soarelui

E încă dimineată, iar soarele îmi scaldă,
În roua de lumină, ferestre ce răsar
Din ale mele gânduri si zboară către tine
Prietenă preabună cu suflet de clestar.

Desi suntem departe, ne-atingem inefabil
Cu valuri de petale ce se revarsă-n noi
Din râuri nevăzute ce serpuiesc năvalnic
Prin munti de fericire ce se înaltă-n doi.

Sunt sigur că de-acum putem privi spre soare
Si ne putem plimba prin roua de senin
Ce ne veghează-n taină stiind că nu-ntâmplarea
Făcut-a să te caut pe-acest tărâm divin.


D I M I N E T I
Ionelei

Desi e încă toamnă, a iernii sită cerne
Din înăltimi sublime, podoabe de pripas
Ce îti dezmiardă fruntea la ceasuri de taifas
Cu zvârcoliri de rouă ce-n suflet se asterne.

Desi nu ne cunoastem, ne preumblăm prin lume
Vrând parcă să-ntelegem întregul Univers,
Si o privire-n grabă-i mai dulce ca un vers
Pe care, cu-ncântare, îl însirăm pe strune.

E timpul un cântar ce ne va spune-odată
C-ai nostri pasi n-au fost o joacă de copii,
Ci mersul întelept al unor magici fii
Pe care Preaînaltul îi astepta în poartă.


P R I V I R I

Aprinde o lumină în negura-nserării
Si fă-o să vegheze al noptilor hotar
Dezvăluind în cuget misterul fericirii
Pe care o tot cauti, dar pare în zadar.

Nu te-ntreba acuma ce e această lume
Si pentru ce poeme se scriu în pribegie,
Întreabă-te, mai bine, de ce sub al tău nume
Se-ascunde-un infinit de doruri si magie.

Sunt dorurile vietii ce se trezesc în tine
Si e magia clipei ce vesnică rămâne,
Atunci când vei cunoaste că totul e în sine
Si-e dincolo de spatiu, dar regăsit si-n mine.


U I T A R E

Vei întâlni pe altcineva
si mă vei uita.
Vei uita lacrimile, poeziile, privirile.
Vei uita clipele de dor, de zbor si de cădere.
Universul le va păstra, însă,
pentru totdeauna
în memoria lui necuprinsă.


Î N T Â L N I R E

Privirile trec dincolo de hotarul întunericului
si deschid o poartă spre lumină ...
E lumina inimilor noastre
ce bat, în tăcere, în acelasi ritm.

De ce ne-am întâlnit?
E o întrebare simplă
ce-asteaptă un răspuns pe măsură
desprins din povestile cu zâne
ce stiu că fericirea există si poate fi atinsă.

Ne-am întâlnit pentru a zbura împreună
cu aripi de dor
pe cerul vietii
ce e, pentru noi, senin.

Ne-am întâlnit pentru a plânge împreună
tu acolo, eu aici si amândoi
atât acolo, cât si aici
pentru a gusta din fructele raiului
ce nu ne sunt interzise.

Ne-am întâlnit pentru a întelege
că sufletul e un ocean
în care se scaldă zi de zi
privighetori atinse de degetele noastre
ce colindă prin anotimpurile Iubirii ...


C E T Ă T I L E L U M I N I I

Cetătile luminii rămân necucerite,
Iar zidurile albe se-naltă spre zenit.
Te caut, preaiubito. Pe unde ai fugit?
Voiai s-ajungi tu prima pe-aleile sfintite?

Atunci când noi umblam să cucerim lumina
Pornită la-ntâlnirea cu albii pescărusi
Ce-si cântă fericirea pe mări departe dusi
Nestiind că fluturi negri au înghitit fântâna

Din care nu o dată sorbit-au fără teamă
Caimanii singuratici uitati de a lor mamă...


R U G Ă C I U N E

Îti cer, acum, Părinte, să mă ajuti să fiu
O mare de iubire, un înger străveziu
Ce stie să Te vadă si-n lacrima durerii
Curgând din ochii celui ce e supus căderii.

Îti cer, acum, Părinte, să mă ajuti s-ating,
Cu-a Ta blândă privire, făclii ce nu se sting,
Când vântul îndoielii porneste iar la drum
Cu gândul să prefacă iubirile în scrum.

Îti cer, acum, Părinte, să mă ajuti să trec
În Linistea din care să nu mai vreau să plec
Si unde la o masă cu-ai mei frati serafimi,
Să ne privim Iubirea, tăcuti si fără patimi.


P A T R I A M E A

E-o patrie-acolo
în inima mea
cu munti si legende
cu linisti de stea.

O văd cum îsi scrie
al ei sfânt destin
în roca din care
se-naltă-un suspin

La margini de umbre
topite de-un vis
în Hora Unirii
din Paradis...






Cornel C. Costea    2/6/2014


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian