La teatrul " Masca " - Flecărelile femeilor de Carlo Goldoni
Arhitectonica Teatrului „Masca” surprinde plăcut nu numai în ambientalul obisnuit al Cartierului Militari, ci si fata de alte clădiri ale Thaliei: arena în stil antic, la intrare, te primeste de parcă ar deschide bratele să te îmbrătiseze, iar clădirea pare a fi o navă, o ARCĂ uriasă ce asteaptă să vină „perechile de animale” spre a fi salvate. Stilul post-modern e cald, jucăus, deschis – adică, exact cum trebuie să fie arta teatrului. Mă aflu pentru prima dată aici, după ce am auzit multe lucruri frumoase despre notabilele succese de critică si public ale companiei actorului si regizorului Mihai Mălaimare.
Interiorul recurge la contrariul efectului exterior: locurile spectatorilor „îmbrătisează” scena si mini-scenele suplimentare oferite de rampele si scările de acces, inclusiv cele de la etaj, astfel că această strategie arhitecturală „proiectează” asistenta, în adevăratul înteles al cuvântului, în „ mijlocul” spectacolului, transformându-i nolens-volens în „participanti-figuranti”!
Jocul a fost deschis, spre a păstra obiceiul timpului, de una din actrite, care, bună idee, a explicat, pe scurt, si trăsăturile specifice commediei dell'arte. Subiectul e simplu, actual si peren – cităm din prezentare: Cecchina se mărită cu Beppo si viaţa ei pare a curge frumos, numai că jungla orasului cunoaste o armă care poate distruge totul: BÂRFA! În cel mai frumos oras, Veneţia, se bârfeste fără milă despre toţi si despre toate si doar iubirea mai poate spera să o învingă!
Laitmotivul sonor si imagistic reluat în diferite variante pe parcurs si, apoteotic, spre final într-un adevărat număr de musical, e insertia unor secvente cu actori costumati hazliu în ciori, cu reverberatii onomatopeice preluate ilar si de protagonistele colportărilor rautăcioase si răuvoitoare.
Dovada că piesa e actuală o constituie si aluziile gustate cu aplauze la scenă deschisă la dialoguri ca „ - De unde stii că nu-i copilul lui?! – De la Antena 3! ... – Băiatul acela e un nimic, un simplu marinar. – Dar, nu stii niciodată – poate ajunge căpitan... sau chiar presedinte!”
Fiecare din cei 16 actori dă viată rolului, indiferent de mărimea partiturii, cu dragoste si lucru pe detaliu, dar si inventivitate spontană, adăugând tusele groase de auto-sarcasm ale comediei de caractere. Spre deliciul spectatorilor, tot specific commediei dell'arte, fiecare îmbogăteste firul epic cu spumoase solo-uri si duete acrobatic-muzicale pline de umor, pentru a deborda, în final, cu întreg ansamblul, într-o memorabilă coregrafie ŕ la Brodway.
Remarcăm forta expresivă a interpetării celor două văduve Beatrice – Anamaria Pislaru si Eleonora – Dora Iftode, a spălătoresei Catte – Emilia Manea, croitoreasa Anzoletta – Laura Dumitrascu Duică si negutătoarea de vechituri- Sgualda – Alina Crăiţă. Originală e ideea de a „ocupa” rolul iubitului Beppo cu un tânăr plinut, ce delectează publicul cu un fel de „Mircea Crisan redivivus” – Sebastian Ghită. Cecchina/Cristina Panait, si ea foarte tânără, uimeste prin buna stăpânire a partiturii, dar ar fi fost de dorit să folosească mai mult mjiloacele mimicii&gesticii, specifice commediei dell'arte revolutionate de Goldoni.
Costumele – Sanda Mitache - sunt o plăcere estetică pentru ochi, designul lor combinând rafinat specificităti moderne, iar ilarul e potentat de „caraghioslâcul” vestimentatiei masculine. Costumatia si prezenta amenintătoare a ciorilor creează o subversivă atmosferă horror, ce aminteste de Păsările lui Hitchcock. Scenografia, tot Sanda Mitache, sugerează lejer si cu gust locul actiunii, lasând destul loc desfăsurării jocului plin de dinamică si actiunilor muzical-coregrafice.
Coregrafia Mirelei Simniceanu foloseste întregul spatiu pus la dispozitie, încorporând inteligent spatiile intersectante public-scenă&mini-scene, obligând spectatorul să-si îndrepte atentia în toate directiile. Se accentuează, astfel, sentimentul lui de „martor” implicat direct. Scenele de musical îmbină inspirat „seriozitatea” elementelor clasice cu comicul.
Muzica Gabrielei Bassarabescu subliniază scenele firului povestirii si reînvie subtil stilul epocii settecento-ului.
Regizorul Mihai Mălaimare a a realizat un spectacol de virtuozitate vizuală si auditivă, cu o dramarturgie plină de suspans prin efervescenta si dinamica jocului actorilor, în ciuda finalului previzibil fericit.
Sala arhiplină a răsplătit cu aplauze prelungite o minunată seară de completă artă dramatică, fapt ce confirmă calitatea de excelentă a productiilor teatrale de la Teatrul „MASCA”.
|
Eugen Cojocaru 2/2/2014 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.