Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
La multi ani, Mamă!

Peste orasul de la poalele muntelui, toamna îsi asternuse mantia ruginie. Frunzele cădeau alene pe trotuarele înguste si prin grădinile pustii. Doar din loc în loc, covorul galben-maroniu lăsa să se vadă o pată de mov, albastru, rosu sau alb. Erau ultimele flori care mai parfumau aerul dulce-amărui.
Mama se plimba încet prin grădina de meri din spatele spitalului. Din când în când mai misca usor cu piciorul covorul de frunze, căutând câte un măr rămas pe jos. Îsi dorea asa de mult să mănânce un măr! De la piată nu putea cumpăra, pentru că nu-si puteau permite; tata câstiga putin, abia reuseau să-si acopere cheltuielile. În plus, în câteva săptămâni urma să se nască al doilea copil în familia lor.
Anii au trecut cu zile bune si rele, cu bucurii si necazuri, dar noi, cei trei copii,n-am simtit niciodată că ne lipseste ceva. Mama reusea să se descurce întotdeauna, fie că era vorba de mâncare, de haine, de caiete si creioane sau de jucării. Îndemânarea ei în a le rezolva pe toate, a sădit în mintea noastră convingerea că suntem si noi la fel de “bogati” ca toate celelalte familii din cartier. Când deveneam prea stăruitori, cerând ceva ce nu puteam avea, mama îsi făcea timp să ne povestescă din copilăria ei. Povestea tristă, spusă cu resemnare, ne fascina si ne abătea gândurile în altă directie. O ascultam de fiecare dată cu aceeasi curiozitate, si ajunsesem să credem că noi suntem cei mai binecuvântati copii de pe pământ. Noi aveam mamă si tată, ea avusese o mamă vitregă si un tată prea putin interesat de copii. Noi mâncam cele mai bune ciorbite, tocănite si prăjituri; mama primea o bucată de mămăligă rece si era trimisă în grădină, s-o mănânce cu prune din pom. La sărbători, masa noastră era plină de bunătăti; mama mânca la sărbători pâine albă adusă de la târg. Aceea a fost cea mai bună prăjitură din copilăria ei. Învătam istoria unei vieti pline de lipsuri, de frustrări si amărăciune, si ne minunam că femeia frumoasă din fata noastră a putut trăi în asemenea conditii.

Mama copilăriei mele a fost mama de la geamul bucătăriei. Acolo, ascunsă de crengile liliacului si de albul imaculat al perdelutelor, ne privea jucându-ne si era gata să sară în apărarea noastră, în caz de nevoie. Purta mereu o rochie care-i stătea bine, un sort cu volănase si o basma înflorată legată ca un turban peste părul negru, mătăsos. Vorbea rar cu vecinele, pentru că era prea ocupată. Casa trebuia curătată, hainele puse la loc, jucăriile strânse si mâncarea gata până la ora 3, când venea tata de la serviciu. După-masa avea de spălat rufe, de călcat, de cusut, de verificat lectiile noastre si târziu,când toti se culcau, mai citea câte ceva.

Am crescut sub privirile ei bune, pline de dragoste, găsind mereu mângâiere în bratele ei. Am învătat de la ea ce înseamnă să fi disciplinat, să fi organizat, să nu-ti calci cuvântul dat. Am învătat răbdarea, bunătatea, mila. Am învătat să ne rugăm, să citim Biblia, să cântăm…. De câte ori am privit-o pe mama, am văzut în ea femeia model. L-a iubit pe tata si l-a respectat. Ne-a iubit pe noi si ne-a crescut cu întelepciune si dragoste. A muncit neobosită, dormind uneori doar două-trei ore pe noapte. Când iesea din casă, mama era mereu îmbrăcată impecabil, cu mult gust, aranjată, cochetă, gata să facă fată în orice împrejurare.

Mama nu a studiat la scoli înalte. Nu a stiut să ne explice diferentele dintre diverse curente filozofice, dar ne-a învătat ce este bine si ce este rău. Nu a stiut de ce comunismul ar fi mai bun decât capitalismul, dar ne-a învătat să nu plângem când moare un dictator. Nu a stiut ce înseamnă evolutionism, dar a fost foarte hotărâtă când ne-a spus că nu ne tragem din maimute. Cartea ei favorită era Biblia. O citea cu reverentă si o păstra cu grijă. Dimineata ne citea si nouă câte un Psalm, seara ne spunea câte o poveste din Biblie.
După ce scoala ne-a învătat mult mai multe decât stia ea, ne asculta cu atentie si adeseori ne punea să-i citim câte o carte. Iubea cărtile, iubea învătătura. De multe ori am auzit-o spunând că i-ar fi plăcut să fie doctor. Avea vise mari pentru fiecare dintre noi, dar niciodată nu ne-a cerut să renuntăm la visele noastre.

Am fost în tară nu de mult, ca s-o mai văd, să mai stau cu ea. Am găsit-o tot cu zâmbetul pe buze, tot la bucătărie, spălând ceva vase sau amestecând într-o cratită. Cei aproape 90 de ani de viată au lăsat în fiinta ei urme ce nu mai pot fi sterse. Trupul plăpând e îmbrăcat mereu în haine mai groase, care s-o ferească de frigul din iarnă vietii. Părul alb ca zăpada îmi aminteste cuvintele pe care mi le spunea când veneam de la examene “Fiecare examen de-al tău îmi scurtează viata si-mi albeste părul”. Ochii frumosi, care odinioară vedeau totul, acum disting cu greu lucrurile din jur. Sunt obositi de noptile petrecute cu acul în mână, ca să termine de cusut rochii pentru cine stie ce evenimente! Degetele mâinilor nu reusesc să se mai îndrepte, iar picioarele obosite abia o mai ajută să se deplaseze dintr-o cameră în alta. Doar inima ei a rămas tânără. Ascultă cu plăcere povestile copiilor si ale nepotilor, se bucură ori de câte ori familia se adună la câte-o sărbătoare, îi place să stea în grădină, admirând fiecare floare, fiecare pom, fiecare gândăcel….. Seara se retrage în camera ei si citeste Biblia, cartea ei favorită.

Ne întâlnim la sfârsit de săptămână pe Skype. Ne bucurăm să ne vedem, să ne auzim, să ne spunem una alteia ultimele noutăti. De câte ori o întreb ce mai face, îmi spune că face bine, că e încă în picioare si-si poate purta de grijă. O privesc cu admiratie si mi-amintesc mereu că tot ce e important în viată am învătat de la ea si de la tata. Pentru noi, copiii ei, mama rămâne un om obisnuit, de mare valoare!
La multi ani, Mamă! Tu esti îngerul pe care Dumnezeu l-a lăsat pe pământ pentru mine. Tu m-ai învătat că există dragoste neconditionată, că inima ta a uitat de sine dăruindu-se mie, că sufletul poate zbura, înăltându-se deasupra acestui pământ trecător. Tu m-ai învătat că într-o zi voi sta fată în fată cu Creatorul nostru, care atunci când ti-a dat viată, a pus în tine frumusete, întelepciune si multă, multă bunătate!

La multi ani, Mamă!





Tempe, Arizona





Liliana Botea    4/24/2013


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian