Lumină din Lumină - In memoriam Părintelui Poet Dumitru Ichim (1944–2026)
Sâmbătă, cea de-a 76-a ediție a Cenaclului „Destine Literare” i-a fost dedicată Părintelui Poet Dumitru Ichim, care participa adesea la cenaclu și obișnuia să ofere binecuvântarea. S-au citit poeme, s-au împărtășit amintiri și s-a vorbit despre poetul, preotul și cărturarul plecat dintre noi, despre scrisul și credința lui. Ascultând, mi-am adus aminte de ultima mea întâlnire cu el.
L-am văzut ultima dată la Waterloo. Era foarte ager, cu mintea limpede, atent la tot ce se petrecea în jur. Își deschisese laptopul și își pregătea poeziile pe care urma să le recite. Dar, mai mult decât toate acestea, mi-a rămas în minte felul său de a fi. Era pios, smerit și profund, cu blândețe și bunătate aparte.
Recita cu o pasiune care transforma versul în trăire. De câteva ori mi-a recitat la telefon. Îl ascultam și simțeam cum i se schimba vocea. Nu mai era doar o recitare. Parcă treceam într-o altă dimensiune. În vocea lui, poezia suna ca o rugăciune a inimii. Cuvintele parcă se întorceau în duhul în care s-au zămislit.
Poate tocmai de aceea mă tulbură astăzi faptul că primul său volum s-a numit „De unde începe omul”.
Era foarte tânăr când a pus această întrebare în titlul unei cărți. Întrebarea aceasta avea să-l însoțească toată viața. Peste patru decenii, întrebat care ar fi răspunsul, Dumitru Ichim a râs și a spus: „Lucrez la el de o viață întreagă.” În același răspuns, spunea că omul este „cuvânt în devenire spre Cuvânt” și că „se naște contemporan cu lumina”.
În același dialog vorbea despre o adevărată „gramatică a luminii”. Lumina care revine mereu în poezia lui nu este doar o imagine poetică. La el, lumina ținea de felul în care înțelegea omul, Cuvântul, iubirea, suferința și apropierea de Dumnezeu.
A scris Fântâna luminii. A scris Dar în silaba Luminii plângeam orfan și greier. A căutat lumina în cuvânt, în om, în iubire, în suferință. Pentru el, cuvintele obișnuite, trecute prin lumină, căpătau adâncime.
În Hieroglifa spicului, scria:
„în străvezimi – Lumina
mi-am limpezit-o strecurând pământul”
Poate că aici se află una dintre tainele poeziei sale.
Credința era locul din care Părintele privea lumea.
În Odă limbii române, scria:
„vorbim atât de omenește
că uneori Dumnezeu,
sub umbra cuvintelor noastre
se odihnește.”
La Dumitru Ichim, preotul nu putea fi despărțit de poet. Vorbea despre poezie și ajungea la Logos, despre om și la iubire, iar în fața morții căuta Învierea. Cuvântul îl vedea în devenire spre Cuvânt.
Părintele avea o formație teologică temeinică. După Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț și Institutul Teologic din București, a urmat cursuri doctorale de Teologie Dogmatică sub îndrumarea Părintelui Dumitru Stăniloae. Și-a continuat studiile în zona Chicago și Evanston, apoi la Princeton, unde, în 1973, și-a încheiat studiile doctorale cu lucrarea The Orthodox Liturgy and the World.
Opera și slujirea sa au fost recunoscute atât în lumea culturală, cât și în cea bisericească. În 2016 i-a fost acordat Marele Premiu „Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania”. În 2024, la împlinirea a 80 de ani, creației sale i-a fost dedicată la Iași o sesiune omagială în cadrul unui simpozion internațional, iar în același an a primit Ordinul Cultural „Andrei Șaguna”. Sesiunea de la Iași a adunat profesori, cercetători și oameni de cultură care au vorbit despre opera sa, despre rugăciune, iubire și întâlnirea omului cu Dumnezeu.
Un capitol esențial al vieții sale a fost Câmpul Românesc de la Hamilton. Ani la rând a fost directorul Săptămânii Culturale, unul dintre cei care au adunat acolo teologi, scriitori, profesori, artiști și oameni de cultură din Canada, Statele Unite și România. Activitatea lui culturală de la Câmpul Românesc a continuat și după retragerea din slujirea parohială.
În iulie 2026, cu numai o lună înainte de plecarea sa, Săptămâna Internațională de Cultură ajunsese la ediția a 58-a. Părintele era din nou director, iar în program figura și conferința sa, Despre povestea lui ASKESIS, sau sensul suferinței.
Câmpul Românesc a fost una dintre marile sale slujiri culturale. Acolo se vorbea românește, se trăia credința și se păstra cultura română.
Eu însă îl păstrez în minte așa cum l-am auzit recitând la telefon.
Lumina apare și în poezia Floricăi Bațu-Ichim, soția sa, poetă la rândul ei, alături de care a trăit credința, bucuriile și încercările familiei, dar și dragostea pentru cuvânt. A scris în română și în engleză, a publicat zece cărți și a trecut, vreme de douăzeci și trei de ani, prin încercarea leucemiei.
Și în poezia ei revine lumina. Unul dintre volumele sale se numește chiar Poeme din Grădina Luminii.
Și la unul, și la celălalt, lumina a trecut prin suferință.
Florica a cunoscut boala ani îndelungați. Dumitru Ichim a trecut prin pierderea ei, prin propria suferință și prin singurătatea rămasă în urmă. Din toate acestea au rămas cărți.
După plecarea Floricăi, prezența ei a rămas vie în scrisul lui. În 2023, Dumitru Ichim a adus în România Scaunul gol dintre noi, scris împreună cu Florica, și Grădina cu îngeri și sfinți, cartea ei. La Iași, cele două volume au fost lansate în Sala Sinaxar.
Tot ce a trăit a intrat, într-un fel sau altul, și în scrisul lui.
Îmi revin mereu în minte aceste cuvinte ale sale:
„Cerul și pământul au ca hotar o lacrimă comună — ea este omul.”
Mă întorc la aceste cuvinte și la omul pe care l-am cunoscut. La vocea lui, la smerenia lui, la bucuria cu care recita, la felul în care poezia și credința se întâlneau în el.
Și gândul mă duce la cuvintele Crezului:
„Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat...”
Sunt cuvinte mari pentru a fi folosite ușor. Dar, când mă gândesc la felul în care a trăit și a scris Dumitru Ichim, le aud altfel.
Dumitru Ichim și Florica au scris despre lumină, fiecare în felul său, iar viața i-a trecut pe amândoi și prin suferință.
Poetul a rămas până la capăt lângă întrebarea lui dintâi:
De unde începe omul?
Nu știu dacă nouă ne este dat să răspundem. Dumitru Ichim a căutat răspunsul o viață întreagă, în poezie și în credință.
Ne-au rămas poezia lui, credința și felul în care a slujit cuvântul. Le găsim mai departe în cărțile lui.
Aceasta este și datoria noastră față de Părintele Dumitru Ichim: să-i citim poezia și să ducem mai departe lumina pe care a lăsat-o prin versuri.
Carmen Cristina Oltean
|
Carmen Cristina Oltean 9/23/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.