Ziua Culturii Naționale la Windsor – Mihai Eminescu, între rugăciune, poezie și reflecție filosofică
Ziua Culturii Naționale, sărbătorită anual la 15 ianuarie, odată cu nașterea lui Mihai Eminescu, reprezintă mai mult decât o comemorare a unui mare poet: este o reafirmare a identității culturale românești, a valorilor care au modelat conștiința națională și a continuității spirituale a unui popor, dincolo de granițe și timp. În acest spirit, duminică, 18 ianuarie 2026, comunitatea românească din Windsor, Ontario, s-a adunat la Catedrala Ortodoxă „Sfântul Gheorghe” și „Sfântul Andrei Șaguna” pentru a celebra Ziua Culturii Naționale printr-un eveniment de profundă ținută spirituală și culturală, dedicat memoriei poetului național Mihai Eminescu.
După Sfânta Liturghie duminicală, în prezența enoriașilor parohiei și a altor membri ai comunității românești, părintele protosinghel Corneliu Andrașco a săvârșit un parastas în memoria lui Mihai Eminescu, subliniind, prin acest act liturgic, dimensiunea sacră a recunoștinței față de cei care au dăruit neamului românesc valori perene. Părintele a evidențiat faptul că Eminescu nu este doar un poet al limbii române, ci un reper al gândirii, al conștiinței și al spiritualității românești, un creator a cărui operă rămâne vie și actuală. În cuvântul său, părintele Corneliu Andrașco a subliniat importanța Zilei Culturii Naționale ca prilej de reflecție asupra identității noastre și asupra responsabilității de a transmite mai departe limba, cultura și valorile care ne definesc, mai ales în comunitățile românești din diaspora. Cultura, a arătat părintele, este o formă de memorie vie, iar Eminescu rămâne una dintre cele mai puternice conștiințe ale acestei memorii. Într-un discurs emoționant, părintele a readus în atenția participanților personalitatea regretatului om de afaceri și scriitor Herman Victorov, trecut la Domnul la 30 aprilie 2021, care, în 2006, împreună cu familia, a dăruit comunității românești din Windsor bustul lui Mihai Eminescu, așezat în fața catedralei. Evenimentul cultural care a urmat a fost organizat cu sprijinul Asociației Culturale „Graiul românesc”, iar programul a îmbinat armonios recitarea poetică, muzica și reflecția critică, creând un spațiu de comuniune intelectuală și emoțională.
Un rol central l-a avut Corala „Armonia” a Catedralei, dirijată de doamna Daniela Burghelea, care a oferit publicului momente de sensibilitate artistică. Membrii coralei, Nicoleta Crețu, Lucia Crainic, Iuliana Grigorescu, Claudia Ciotir, Mihaela Ignat, Ovidiu Popescu, Cristian Stanciu, au recitat versuri din poeziile „Freamăt de codru”, „Revedere” și „Fiind băiet, păduri cutreieram”, texte care ilustrează una dintre temele fundamentale ale operei eminesciene: relația profundă dintre om și natură. Interpretările muzicale ale pieselor „La mijloc de codru des” și „Revedere” au adus în prim-plan lirismul grav și duios al poetului, în care natura devine nu doar decor, ci partener de dialog și martor al trecerii timpului.
Prezentarea intitulată „Natura și timpul în poezia lui Mihai Eminescu”, susținută de Mihaela Ignat, a propus o analiză a complexității problematicii naturii în opera eminesciană, pornind de la texte precum „La mijloc de codru des”, „Freamăt de codru”, „Revedere”, „Lacul” și „Seara pe deal”, până la dimensiunea cosmică și filosofică din „Scrisoarea I”. În viziunea lui Eminescu, natura nu este un simplu cadru idilic, ci o realitate vie, guvernată de legi ale permanenței și ale ciclului etern. În contrast, ființa umană apare ca o existență fragilă, supusă timpului, schimbării și dispariției. Această opoziție generează una dintre cele mai profunde teme filosofice ale operei eminesciene: efemeritatea condiției umane în raport cu eternitatea naturii și a cosmosului. Codrul, lacul, seara, stelele devin repere ale unei ordini care transcende individul, iar omul, conștient de propria finitudine, caută sens, liniște și împăcare.
Recitarea poeziei „Glossa”, susținută de Dan și Alexandru Crainic, tată și fiu, a adus în prim-plan dimensiunea moral-filosofică a gândirii eminesciene. „Glossa” este una dintre poeziile-sinteză ale poetului, un text de reflecție asupra timpului, iluziei, deșertăciunii și înțelepciunii detașării. Dialogul dintre cele două voci a sugerat, simbolic, transmiterea valorilor și a reflecției de la o generație la alta. Darius Popescu a recitat un fragment din „Scrisoarea III”, poezie emblematică a lui Mihai Eminescu, în care dimensiunea istorică și meditația asupra destinului colectiv se împletesc cu reflecția asupra timpului, decăderii și responsabilității umane în fața istoriei. Radu Demian a recitat poezia „Oda (în metru antic)”, evidențiind profunzimea reflecției eminesciene asupra condiției umane.
Membrii corului Asociației Culturale „Graiul românesc”, Cristina Stamate, Lucia Crainic, Mihaela Olariu, Claudia Popescu, dirijat de doamna Carmen Demian, au interpretat cu expresivitate o piesă muzicală pe versurile poeziei „Ce te legeni, codrule?”. Programul a fost încheiat de doamna Constanța Lerca, care a recitat cu căldură și emoție autentică o selecție de poezii eminesciene, culminând cu interpretarea tulburătoare a poeziei „O, rămâi”. Vocea sa a transmis publicului nu doar frumusețea versului, ci și nostalgia, melancolia și dorința de permanență care străbat întreaga operă a poetului.
În final, participanții au depus o coroană de flori la bustul lui Mihai Eminescu din fața Catedralei, gest simbolic de omagiu și recunoștință. Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frățească, pregătită cu dăruire de Reuniunea de Doamne a Catedralei, într-o atmosferă destinsă și prietenoasă, favorabilă dialogului și apropierii dintre membrii comunității.
Prin această manifestare, românii din Windsor s-au alăturat celorlalte comunități românești din țară și din diaspora care au sărbătorit Ziua Culturii Naționale, simțindu-se mai aproape unii de alții și de valorile comune. Evenimentul a demonstrat, încă o dată, că opera lui Mihai Eminescu rămâne un spațiu viu de reflecție și un liant spiritual și cultural care continuă să unească generații și comunități, dincolo de timp și hotare.
Mihaela Ignat
|
Mihaela Ignat 1/28/2026 |
Contact: |
|