Poetului Mircea Dorin Istrate (întru neuitare și respect)
M-am întrebat de-atâtea ori…
Din ce plămadă ți-este gândul?
Prin ce poieni cu iz de flori
Ți-ai petrecut anii de-a rândul?
Cărări pe dealuri adumbrite,
Hălăduiai pe vechi poteci.
Prin versul tău ți-aduci aminte,
De apa cu izvoare reci
Și de scăldatul din Târnavă,
De mere dulci de prin grădini,
Cu tine nimeni n-avea treabă,
Copilăreai printre melini
Miros de cimbrișor sub pernă,
Și busuiocul pus pe grindă
Era o liniște eternă,
Când luna cobora în tindă.
Nopți de-a rândul dulce veghe,
Cartea îți era aproape,
Te-a încântat un Jules Verne,
Și adormeai cu el sub pleoape.
Cu datul vacilor la ciurdă,
Mirosul de lichiu pe vatră,
Scoverzile dulcii cu urdă,
Și astăzi parcă te așteaptă
Pe Continit, te duce pasul,
Pe dealul împistrit cu flori,
Sus de tot pe-un cer albastru,
Un soare blând ți-era pridvor
Și-n zile mari de sărbătoare,
Când clopotul trăgea de rugă,
Așa cum apa pe Târnave,
Toți la biserică s-ajungă.
Iar mama, sfânta ei icoană,
Unchi, mătuși, te îmbiau.
Erai de-ai lor, de bunăseamă,
Te-ndestulau cu tot ce aveau.
Te întrecea-i cu albii fluturi,
Pe-aripi de dor ei ți-au lăsat,
Iubitei tale să îi scuturi,
Roua florilor de jad.
În dimineți crepusculare,
Atâtor veri de farmec pline,
Ți-era iubirii, o splendoare,
De fată, gura să-ți aline
Iarba moale, mătăsoasă,
Vă învelea în pat de flori,
Era ca zâna de frumoasă.
Îmi povestea-i de-atâtea ori,
Și-n vers ți-ai ostoit iubirea,
Acelor vremi de neuitat.
Prieten drag, ți-a fost menirea,
Să-ți cânți iubirea neîncetat.
Prin versul tău cumineci satul,
Ai tăi părinți de-acuma s-duși,
Ei te-au sfințit cu preacuratul,
Mirosul ierbii de pe lunci
Au trecut mulți ani de-a rândul,
Sub preșul vremii chiar uitarea,
S-a risipit cum însăși gândul,
Pe coama dealului, cărarea
Și-n urma ta, preabun poete
S-au scuturat toți trandafirii,
Neaua albă ninsă-n în plete,
Pe-obraz, cum lacrima iubirii
27 Ianuarie 2026
Vasile Luca
|
Vasile Luca 1/27/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.