Cenaclul Poeții Cetății la întâlnirea Cei cu inima română la Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti"
Ziua de duminică, 25 ianuarie 2026 a fost o copleșitoare mărturie pentru scriitorii prezenți în sala "Victor Ion Popa" a muzeului ce păstrează viu spiritul neamului românesc, deschis în fiecare zi de la înființarea sa,
"Muzeului National al Satului "Dimitrie Gusti"
Tema propusă, Cei cu inima română a fost doar un pretext dar și liantul care ne-a făcut să fim cîteva ore alături de ideile scriitorilor și ale pașoptiștilor care au făurit Unirea din 24 ianuarie, uniți și noi de idealul marilor înaintași scriitorii care au fost făuritorii spirituali ai Unirii din 1859.
Poveștile Unirii sănt prezente la fiecare pas la Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" din București încă de la înființarea sa, la 10 mai 1936, prin casele și grădinile sale, încărcate de comorile satului românesc.
Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" din București constituie cea mai frumoasă poveste a poporului român.
Paula Romanescu, poeta înconjurată de razele pentametrilor iambici sau trohaici, poeta glamour, aduce, creează un flux natural și emoțional oriunde s-ar afla. Paula Romanescu este și prozatoare, traducătoare de excepție de limbă franceză, eseistă, dar și cronicar de artă și de literatură, cu o cultură enciclopedică și o memorie pentru care ar putea-o invidia, în cel mai generos mod posibil, mulți slujitori ai scenei românești...
OPINCA ROMÂNEASCĂ ÎN 1919
Talpă a țării, n-ai fost niciodată,
Atât de sus și-atât de evident
Triumfătoare ca în ziua-n care
Un brav oștean te-a pus pe-un Parlament.
Dorin Coitor
Născut în Bucovina albastrului de Voroneț, roșului de Humor și verdelui mănăstirii Arbore, jucându-se periculos cu figurile de stil, atingând limita poeziei și alunecând până dincolo de ea, într-un timp risipit de oameni la marginea unei iubiri în care s-au pierdut cuvintele ce nu și-au găsit rostirea, poetul ne poartă într-o lume de poezie vie.
(
) nu am să scriu niciodată poeziilor titluri
/ titlul, numele, denumirea, marca sunt termeni care invocă dilema acceptării,/ obosesc/ așa cum ar obosi schimbarea numelui orașului în care/ trăiești repetabil, nealgoritmic,/ indiferent că în el moare o dugheană sau fantezia parvenirii/ naște vile belle epoque
/ (
)/ sunt multe lucruri ce nu suportă riscul personalizării prin denumire,/ una este poezia, pentru că ea cuprinde oraș, câine, bere și,/ mai ales, iubire
(Întâmplări din mahalaua cuvintelor)
Între alb și negru, nuanțele de gri sunt un întreg univers. Între început și sfârșit, colajele de cuvinte sunt adevărate picturi literare. Amestecând literatura cu știința și arta cu filosofia, experimentând și inventând, poetul suprapune planurile două câte două. Și tematica fiecărui volum de poeme este tot în pereche. Întâmplări din mahalaua cuvintelor poeme urbane e un balans între inocența copilăriei și gravitatea cuvintelor, echilibrat de timpul care a trecut atât de repede încât sufletul nu a avut când să îmbătrânească. Cină ratată cu îngerul Aznavour oscilează între puritatea albului de înger și explozia de culori a versului în care totul este posibil. Planurile grupate, aparent distincte, sunt imposibil de separat.
o să lipsesc două zile,/ trebuie să îmi reînnoiesc brevetul de înger păzitor,/ mă anunță cu detașare și oarecare ironie Aznavour,/ privind printre aburii cafelei, pe care poate doar să o inspire,/ spre dimineața ploioasă ce rictusează fereastra bucătăriei./ ai grijă, ultima oară când am plecat la reuniunea Îngeri fără frontiere/ ai scăpat de inundație numai pentru că aveam semnal la telefon,/ la examen nu avem voie cu așa ceva
/ e un examen greu? încerc eu să schimb subiectul;/ în mod normal e o formalitate, dar cu noul cod rutier și mai ales cu legea câinilor maidanezi,/ există posibilitatea să ne uităm ca găina morarului la râmă,/ voi oamenii ne puneți în cele mai imposibile situații
/ chiar așa, dacă îți pică întrebarea:/ pe cine apărăm noi? oamenii de câini sau câinii de oameni?, ce răspuns o să dai?/ răspund și eu ca un politician, adică netrebuincios de evaziv,/ noi apărăm doar binele de rău,/ și în timp ce își îndeasă pijamalele,/ cele albastre cu siluete de copii urmați de siluete de câini jucăușe./ într-un sac marinăresc, pretins a fi al lui Jack London./ să știi că îngerul acelui copil a fost la datorie, a aplicat procedura,/ asta e tot ce a putut și a trebuit să facă,/ a preluat toată spaima durerii și toată durerea spaimei lui,/ copilul, în tot acest timp, a trăit cea mai frumoasă scenă din Cartea junglei
(Cină ratată cu îngerul Aznavour)
Vasile Menzel
"Vasile Pasy Menzel este binecunoscut în lumea artistică pentru calitățile sale de actor, aceasta fiindu-i profesiunea. Si de cântăreț, jumătatea duetului Frații Menzel neuitat de ascultătorii anilor 60'. Mult mai recent, cititorii de poezie au descoperit în VASILE MENZEL un autor de texte lirice scrise cu îndrăzneală, abilitate, și umor. În toate aceste ipostaze, fermecătorul Pasy, este irezistibil."
HORIA GÂRBEA Președintele Filialei București - Poezie a Uniunii Scriitorilor din RomâniVasile Menzel, numit de presă și de personalități artistice, cel mai polivalent artist român, este membru al Uniunii Scriitorilor, membru UNITER, membru al UCMR-ADA, membru al Academiei Internaționale Mihai Eminescu. Despre domnia sa s-a scris elogios în toate domenile în care a activat. Celebrul scriitor cu dublă cetățenie, Româno-Franceză, decorat cu Ordinul PALMES ACADEMIQUES al Academiei Franceze și propus la premiul NOBEL pentru literatură, George Astaloș, l-a considerat pe Menzel un poet de prim ordin ajungând la concluzia că este unul dintre poeții noștri cei mai importanți. Profesorul Univ. Dr, Ion Toboșaru, membru al Asociației Internaționale a Criticilor, declara Autorul, reputat, s-a manifestat ca actor, regizor, dramaturg, coregraf, în spațiul național și uneori pluricontinental.
Teatrul, filmul, muzica, atestă modalitățile grație cărora s-a remarcat și se remarcă ființa unui adevărat creator copleșit de virtuțile simbolului coagulat în realitatea societății ce îl reprezintă ca model în imperiul artelor. De remarcat, versurile ce îl înalță în templul patriarhului artelor.
Monștri sacri este titlul celui de al paisprezecelea volum de versuri - lansat pe 26 Martie - al poetului, actorului, muzicianului Vasile Menzel și lista preocupărilor sale artistice ar putea continua.
Vasile Menzel intră în monografia scriitorilor de și cu renume din țara noastră.
Marius Costache poetul trubadur cu glamour
Costache posedă sincretismul artelor pe care le-a întînit și de aceea universul său are culori, distanțe, ecuații, nemărginiri, sunete și cuvinte. Un arhitect-pictor, un poet/textier șicompozitor, un cantautor ce se face înțeles.
Marius Costache are un lirism al purității și o muzicalitate a frazării. La prima citire pare că scrie în vers alexandrin - 13 silabe, cezură cu pauză ritmică în interior 6, dar e o gimnastică sentimentală a minții, o aparentă singurătate, o hierofanie - cînd sacrul și profanul se întrepătrund și devin o experiență directă. Devine un menestrel al propriei creați, poate de aceea unele poeme sînt unduitoare între cuvîntul psalmistului și realitatea imediată... Există o candoare metapoetică, altoită pe un joc cerebral, o reverie reflexivă ce se joacă și transcende o realitate impusă sau imaginativă, urmată uneori de o întoarcere în timp.
Marius Costache se confună uneori cu stilul clasic, dar ne poartă ușor, pe nesimție, în plin modernism.
Un sumum de întîmplări rătăcite printre întrebări, ce par și sînt deschideri spre lume, spre lumi. Eul său liric se revoltă, se roagă sau devine meditativ.
Marius Costache e un poet lucid, sensibil are o frenezie de începuturi...
Uneori ai senzația că se bazează pe temeiul timpului trecut și construiește un mozaic de gîndiri, de trăiri, flash-forward-uri și flashback-uri , la capătul cărora află adevăruri dar după propriile interogații. Mi se pare firesc, o condiție sinecvanon a poetului/scriitorului este aceea de comenta în stilul său vremurile, societatea civilă în discursul său poetic. Inserări, forme sui-generis, secvențe panoramice ale sfîrșitului de secol XX și începuturile unui mileniu cu alt miraj, cu alt mesaj.
Ludic, descriptiv, retoric, platonic, metafizic...
În lirică există o convegență lirico-semantic-sincretică.
La Marius există o eufonie, o succesiune armonioasă de vocale și consoane ce o impresie acustică ..plăcută dar și muzicalitate ce dau un aspect cadențat versului. Și asta presupun că vine din dorința lui de a pune pe note muzicale versurile sale.
Apostroful între cuvintele elidate apare în anumite texte, fiecare poveste, idee avînd un timp și un spațiu...
"Sunete de fluier tânăr, ce din tei, mestecăniș,
Simfonii neauzite nalță până-n Păltiniș!"
Chiar dacă poemele sale sînt scrise sub formă de monolog și par solilocvii, nu rămîne un dialog cu sine însuși, ci transmite interogația, mesajul, ruga, universul unui inițiat revoltat care are în vărful stiloului un univers în care cititorul se regăsește. Un univers în care apar înțelesuri enigmatice, taina vieții și a morții, a tristeții și a bucuriei sînt temele importante.
"Zămisliți pe-acesta-ndată, face-ți-l așa cum spun!
Și pe toți năvălitorii să-i prefacă într-un scrum..."
Poezia sa pare să aibă un rol salutar în societatea noastră de acu, dezabuzată și cu steagul coborît. Caută în trecut locuri unde s-au purtat lupte pentru pămîntul nostru, eroii acestui nem îi înalță pe creste, acolo unde crede că le este locul și de unde pot scruta vremurile ce vor veni. Marius Costache crede în izbăvire, gravitatea spuselor sale lasă loc unei retoricii a insinuării, se întoarce la virtuțile simple oferind o oază de lumină și încredere privind trecutul, așa cum îl citim în atîtea istorii apărute de 30 de ani încoace, dar vitejia românilor transpare indiferent de paginile apărute ...
Noaptea de Marius Costache
Noaptea se ivește prin văluri subțiri de ceață, și întinde așternutul rece pe ulițele străvechiului târg.
Sub povara grea a beznei felinarele clipesc rar cu ochii pe jumătate adormiți.
Întunericul cuprinde cu aripile grele întregul târg; casele par înghițite de umbletul nopții.
Tăcerea inundă spațiul, de parcă pietrele iși strigă durerea, în glasul lor asurzitor de tăcut.
Pe coama dealului ce-și îngenunche poalele la porțile târgului, se arată la braț cu o vioară un greiere.
Acolo, cântec. Aici, noapte bună.
Vladimir Florea
Un eseu strălucitor prin interpretarea ce transcende, senin și smerit prin întoarcerea la cele sfinte, maiestuos prin forma în care este scris, resurecționist prin propria gândire, un psalm ce licărește, un talisman emoționant în lumina apusului gândirii în societatea distopică în care trăim.
Acel "status quo" pe care îl cunoaștem de la începuturi din cele scrise și pînă azi pare să nu se fi schimbat de-a lungul mileniilor. Poate de aceea tema condiției femeii este atât de rar abordată.
Metafizica, deși în plan secund îi însoțește aproape fiecare idee autorului Vladimir Florea:
Femeia este propriul arhitect, ce navighează cu dibăcie printr-un proiect analitic, printre responsabilitățile personale.
Vladimir Florea își structurează proza scurtă pe capitole organizate într-un mod specific, cu un accent puternic pe ceea ce își propune ca temă, cu argumente și dovezi întorcâbndu-se mereu la filozofia biblică.
Relevanța și coerența argumentelor reiese și din bibliografia studiată, acoperind mai multe domenii prin silogisme, concluzionând cu citate copleșitoarele mărturii:
În Vechiul Testament, percepția asupra libertății femeii nu era chiar atât de generoasă și îngăduitoare. Avea un grad de libertate foarte limitat, iar obligațiile erau multiple în comparație cu ale bărbatului. Nu avea nici măcar dreptul juridic de moștenire, acesta revenind în mod exclusiv bărbaților. Cât timp se afla acasă la părinți, fecioara se preocupa de educație și de partea de religie. După ce se căsătorea și devenea inclusiv mamă, implicarea era orientată către copii și către soț.
Sunt și câteva femei care au rămas în istoria Vechiului Testament ca femei puternice care au ocupat chiar și funcții importante, precum bărbații.
Un prim exemplu ar fi judecătoarea și proorocița Debora, soția lui Lapidot (evreii fiind salvați de către ea de sub regimul regelui Iabin al Canaanului Judecători 4,4-5).
Solomon a fost pus pe tron de către Batșeba.
Obiceiul în momentul înmormântării la evrei era ca decedatul să fie uns cu miresme... de către cine altcineva decât de către femei? Aceste femei erau numite și mironosițe: Maria Magdalena, Maria (mama lui Iacov cel mic și a lui Iosif-Iosie), Salomeea (mama apostolilor Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu), Ioana (soția lui Huza), Maria lui Cleopa (sora Fecioarei Maria), Maria din Betania (sora lui Lazar și a Martei) și Suzana.
Vladimir Florea este un scriitor contemporan, conceptual, mistic uneori, dar atât de fin își asumă curajul cunoașterii.
încât pare un mijlocitor între zei și oameni.
Proza sa are esență, consistență, mesaj.
Liliana Popa
17 septembrie 2025
George Terziu
George Terziu, timisorean de origine, este un scriitor, dar si editor, publicist, promotor cultural, realizator de emisiuni radio si TV, care vrea sa-si demonstreze siesi si altora ca întotdeauna se poate mai mult si mai bine. În 1980 a fondat cenaclul de literatura SF Helion din Timisoara, alaturi de prof. Cornel Secu, în 1981 este premiat la doua concursuri nationale pentru poezie si proza scurta, iar în 1983 a luat premiul I la Festivalul studentesc de la Iasi, cu proza scurta science fiction, în acelasi timp fiind interzis de cenzura acelor vremuri. In 1990 a fondat prima publicatie particulara din Timisoara de dupa Revolutie, intitulata Mozaic. Printre cartile aparute pot fi amintite Proza bipeda, Moartea necesara, Boeme si alte povestiri etnobotanice.
Liliana Popa
Sǎ treci printre semeni cu ochii sufletului larg deschiși, nu-i chiar la îndemâna orișicui. Mai întâi ar cam trebui ca sufletul sǎ vadǎ și sǎ aibǎ înțelepciunea trestiei gânditoare care știe (o, cum mai știe!) cǎ le cœur a des raisons que la raison ne connait pas. Liliana Popa este o astfel de trestie care nu se mulțumește cu învelișul tuturor vǎzutelor ci cautǎ miezul bun al lucrurilor în chiar alcǎtuirile umane care dau timpului pe care-l traverseazǎ mǎsurǎ și înțeles.
Mozaic viu format nu din pietricele și sticlǎ coloratǎ ci din oameni care prin ceea ce sunt aduc un cât de mic adaos lumii de frumuseți, volumul de interviuri "Comtemporani în Mileniul III" (ajuns, iatǎ, la cel de al treilea volum) este o frescǎ a vremii noastre pe care autoarea o întregește provocându-și aleșii la adevǎrate spovedanii ca tot atâtea nuanțe ale întâmplǎrii cu numele de viațǎ, ca tot atâtea elemente dintr-un puzzle ale cǎrui piese gata alcǎtuite poartǎ câte un nume de om: Narcis Dorin Ion istoric, slujitor al artelor, paznic de far la Muzeul Peleș; Manuela Cernat critic de teatru, care nu despre ea vorbește ci despre acei regizori Pygmalionii fǎrǎ de care un text dramatic n-ar ajunge spectacol (a se vedea portretul pe care i-l face regizorului Dan Pița care astfel devine și el parte a viului "dicționar"); Matei Vișniec profesorul de limba românǎ plecat din România anilor 80 în Franța unde avea sǎ devinǎ mult apreciatul dramaturg ale cǎrui piese, traduse și interpretate pe mai toate scenele lumii care mai cuvântǎ, continuǎ în stilul care-i este propriu voga de care s-au bucurat (și încǎ!) un Ionesco, un Cioran români de-ai noștri de notorietate internaționalǎ pe care și i-a adjudecat literatura francezǎ ca sǎ nu se simtǎ exilat hobițeanul sculptor în universul multilingv al artelor
Dacǎ la ceilalți intervievați Liliana Popa simte nevoia sǎ intervinǎ cu întrebǎri întru relansarea dialogului, la Matei Vișniec spovedania este lǎsatǎ sǎ curgǎ lin, firul poveștii așternându-se ca-ntr-o poveste cu înainte mult mai este. Și pe bunǎ dreptate fiindcǎ scriitorul este în plin elan creator iar nouǎ comporanii sǎi, nu ne rǎmâne decât sǎ invocǎm timpul sǎ aibǎ rǎbdare cu acest trǎitor cu capul în lunǎ, ales între aleșii creatori de dramaturgie contemporanǎ; Mihaela Albu neobositǎ jurnalistǎ și fondatoare de reviste de limba românǎ prin toate zǎrile pe unde au purtat-o pașii de visiting profesor prin cele universitǎți de peste Atlantic; Șerban Filip Cioculescu fiu și nepot de cǎrturari de elitǎ, el însuși continuator și pǎstrǎtor al nobilei zestre de culturǎ cu care a fost împovǎrat; Pavel Șușarǎ depozitar al unei vaste culturi europene, redutabil critic de artǎ; Aura Christi fragilitate și forțǎ poeziei, voce limpede în corul zgomotos al poeților care nu contenesc sǎ se caute printre cuvinte înnegrind albul versurilor cu banalul prozei
Cum anul 2023 a fost anul Urmuz 140 de ani de la naștere și 100 de ani de la moartea acestui mare neînțeles de care știe o lume întreagǎ, doi dintre prezenții în volumul Lilianei Popa vorbesc despre Urmuz Narcis Zǎrnescu, autodidactul mândru (numele i se potrivește mǎnușǎ!) cǎ își datoreazǎ doar sieși bogǎția de cunoaștere acumulatǎ în ani (poate puțin și dascǎlului care i-a descifrat primele litere și miracolul lecturii de mai apoi
) și Marian Nencescu, scriitor botezat în apele adânci ale filozofiei.
Un grupaj special pe care l-aș numi colțul artiștilor din lumea teatrului contemporan este alcǎtuit din stele omenești de toate mǎrimile: Alexa Visarion, regizorul, vorbește cu atâta cǎldurǎ despre prieteni și prietenie cât spre a da râsului o bogǎție de lacrimi, aduce sub ochii sufletului nostru portrete de actori și regizori dǎltuite în iubire de multe carate inegalabilul George Constantin, inclasabila Cǎtǎlina Buzoianu, Dan Micu regizor a cǎrui gândire ilumina ideile mergând dupǎ stele cǎzǎtoare. ; Alexander Hausvater, regizorul intrat cu acte-n regulǎ și în regatul literaturii și așteptând supușii cǎrora cetitul cǎrților le este încǎ cea mai de folos zǎbavǎ; Rodica Mandache actrițǎ de petalǎ și de rouǎ cu vocea ei de înger suav prihǎnit de armonia rostirii; Ioan Andrei Ionescu actor de puținǎ vreme mereu tânǎr, mereu altul; Niculae Urs scenarist, regizor, actor reflectare fidelǎ a lui Nenea Iancu, cel cu care se și aseamǎnǎ izbitor, realizând pe scenǎ un Caragiale altfel întru încântarea publicului spectator cǎlǎtorit cu gândul într-o lume care a uitat sǎ mai apunǎ.
Alte personalitǎți urmeazǎ șirul întregitor de chipuri de pe canavaua acestui volum: Sorana Georgescu-Gorjan, scriitoare, închinǎtoare la zeul sculpturii moderne Brâncuși, fiica inginerului Ștefan Georgescu-Gorjan, colaborator al magului de la Hobița; Alexandru Constantin Chituțǎ scriitor; Gabriela Dobre mezzosopranǎ și poetǎ; Mihai Șurubaru artist sculptor, poet în neostoitǎ luptǎ cu forțele strigoniene; Paula Craioveanu poetǎ a picturii cu, temǎ predilectǎ, nudul feminin ca mǎsurǎ și simbol al perfecțiunii; Denis Dinulescu jurnalist și dramaturg; Gilda Lazǎr oscilând cu grație între canto, teatru, învǎțǎmânt, diplomație; Virgil Ștefan Nițulescu director al Muzeului acela în care exponatele sunt creații originale ieșite din mâna, din sufletul și din rǎrunchii acestui popor, într-o clipǎ de încordare și spontaneitate care a durat douǎ mii de ani (Marin Sorescu dixit).
În partea finalǎ a volumului sunt incluși invitații de onoare ai autoarei Prietenii mei, scriitorii, cum îi numește Liliana Popa pe cei creatori de cuvânt care fac parte din cenaclul Poeții Cetǎții care, sub coordonarea sa, sunt voci distincte în foarte ofertantele întâlniri literare de la MLR, Casa Arghezi Mărțișor, Muzeul Satului, MȚR, Cetatea Sighișoarei, Centrul Cultural Bușteni, Palatul Brâncovenesc Mogoșoaia, autori ale cǎror scrieri s-au bucurat de pertinente cronici literare: Corina Dașoveanu prozatoare de mare forțǎ epicǎ; Silvana Andrada Tcacenco poetǎ-n toate cele, cântǎreațǎ cu timbru de miere și descânt; Olga Delia Mateescu scriitoare în a cǎrei creație se ghicește omul de teatru, scenograful atent la fiecare detaliu în mǎsurǎ sǎ dea consistențǎ și farmec decorului ca loc unde se întâmplǎ ceva; Issabela Cotelin poetǎ pentru care cuvântul nu-i decât rǎsfrângere în cânt de tǎceri grǎitoare; Marina Costa prozatoare nǎscutǎ, nu fǎcutǎ; Ecaterina Popescu-Botoncea medic-scriitor din marea familie de creatori de frumusețe a purtǎtorilor de halate albe care nu ignorǎ nici putetea cuvântului-rugǎ la Cel care ține universul fǎrǎ margini la degetul Lui mic; Ion Toma Ionescu luciditate și acuratețe în idei; Mihai Traistǎ - un prozator de poeveste ce povestește cu atâta talent încât ai impresia că totul se întâmplă aivea,Mihai Traistă este și poet și dramaturg, piesele sale fiind montate pe scenele din țară.Gabriela Tǎnase grație femininǎ topitǎ în rostire; Dan Ioan Marta înțelepciune cântǎtoare, eleganțǎ și forțǎ de redare a emoției lirice; Florentin Streche - spirit înalt și fin "in medias rex", Cristiana Memesis, Marius Costache, Grațiela Avram, Erika Blaj, Constanța Popescu poeți fǎrǎ rest, oglinzi ale ideilor vǎzute cu sufletul.
Cu Daniela Achim-Harabagiu, Agnes Andrei și Mihai Cǎtrunǎ, ultimii (dar nu cei din urmǎ!) din grupul de prieteni, artiști ai formelor și imaginilor colorate ale lumii de semne și simboluri în care suntem spre a fi cu adevǎrat, se încheie volumul trei alvolumului "Contemporani în mileniul III".
Îngǎduiți și subsemnatei sǎ-și afle loc în amintitul volum între privilegiații contemporani de care mileniul trei va trebui cândva sǎ-și aminteascǎ fie și în treacǎt, cu nostalgie ori cu un surâs binevoitor sau indiferent de ființe super-robotizate cǎrora poezia nu le-ar spune nimic, cǎ au trecut și ei
cu aproximație prin deceniul al treilea, cu credința nestrǎmutatǎ în adevǎrul din spusa marelui poet al iubirilor gingașe, Ovidiu cel exilat la Tomis din Roma imperialǎ care nu i-a înțeles rugul iubirii din celebra lui Ars amandi Carmina morte carent/ Poezia nu cunoaște moarte.
Noi credem cǎ frumusețea nu are moarte cât vor fi pe pǎmânt oameni care sǎ o slujeascǎ.
Paula ROMANESCU
Și tot doamna Paula Romanescu:" Acum, de cînd locuiesc într-o carte, parcă sunt mai puțin singură.
Dv. adunați-i pe mai departe pe cei contemporani purtători de semn de lumină în noaptea neânțelesurilor toate care încearcă să ne înghită"
Liliana Popa
26 ianuarie 2026
|
Liliana Popa 1/26/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.