Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente
Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhiva 2026
Articole Arhiva 2025
Articole Arhiva 2024
Articole Arhiva 2023
Articole Arhiva 2022
Articole Arhiva 2021
Articole Arhiva 2020
Articole Arhiva 2019
Articole Arhiva 2018
Articole Arhiva 2017
Articole Arhiva 2016
Articole Arhiva 2015
Articole Arhiva 2014
Articole Arhiva 2013
Articole Arhiva 2012
Articole Arhiva 2011
Articole Arhiva 2010
Articole Arhiva 2009
Articole Arhiva 2008
Articole Arhiva 2007
Articole Arhiva 2006
Articole Arhiva 2005
Articole Arhiva 2004
Articole Arhiva 2003
Articole Arhiva 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
O actriță în căutarea Eminului : Claudia Motea

În noaptea de 3 spre 4 august 1889, la cincizeci de zile de la moartea lui Eminescu, se stingea, la Văratec, în miez de noapte, după o lungă agonie autoprovocată, „dulcea Veronică”: „Tu, blond noroc al unui vis deșert/ Tu, visul blând unui noroc ce nu e”. Se împlinea astfel premoniția poetului ce scrisese în 1879, într-o poezie rătăcită în „Caiete”: „Nici cenușa noastră-n lume/ Scumpo, nu s-or întâlni”. Era ultimul capitol dintr-o tragedie tulbure ce continuă și azi să trezească imaginația publică și deopotrivă a căutătorilor de „răutăți și mici scandale”, cum însuși Eminescu anticipase. Și totuși... A fost Veronica Micle iubirea ideală a lui Eminescu, sau, Don Quichote veșnic îndrăgostit, poetul a suprapus chipul Dulcineii peste fantasma unui amor ridicat ca o rază de lumină în deșertăciunea vieții sale nefericite? Cum și cine a fost în realitate Veronica Micle, dincolo de haloul poleit al versurilor pe care i le-a dedicat Eminescu în clipele sale de reverie, ce rol a avut ea în existența lui zbuciumată, cât de sincere sunt declarațiile celor doi îndrăgostiți din Corespondența ce a ieșit la iveală „miraculos” după anul 2000, atunci când majoritatea istoricilor literari erau unanimi în a afirma că respectivele scrisori sunt doar o plăsmuire, o mistificare a unui editor dornic de faimă, sunt întrebări deschise și azi. Cert este că scrisorile publicate de o urmașă a familiei Zarifopol, rudă prin alianță cu Veronica Micle (sub titlul cu totul inspirat, „Dulcea mea Doamnă/ Eminul meu iubit”, după apelativele frecvente dintre cei doi îndrăgostiți, ediție îngrijită, transcriere, note și prefață de Christina Zarifopol-Ilias, Ed. Polirom, 2019), readuc în atenția publică incâlcelile unei legături erotice reală, caldă și, până la un punct, „imposibilă”, ce fac din Veronica Micle personajul feminin cel mai viu și mai adevărat din viața scurtă, sentimentală și literară, a lui Eminescu.

Pornind de la acest veritabil „roman epistolar”, coroborat cu alte mărturii directe și indirecte despre relația sentimentală a lui Eminescu cu Veronica Micle, întinsă pe parcursul a aproape două decenii, de la vârsta de 21 de ani, când cei doi s-au cunoscut, într-un momen „astral”, am spune, la Viena, și, cum se vede, până la moarte și dincolo de ea, scriitorul Radu Aldulescu a compus un scenariu cu totul veridic și inspirat, o „mărturie” de dincolo de timp a Veronicăi Micle, despre legătura ei cu Eminescu, cu totul, o justificare postumă a actului final din viața ei zbuciumată, iar regizoarea Alina Hiristea a găsit, în persoana Claudiei Motea, actrița cea mai potrivită să întruchipeze eroina fără voie a unei tragedii cu final previzibil. Veritabilă poveste despre dragoste, suferință și eșec, piesa de teatru cu un singur personaj, „Eminul meu iubit” (după apelativul intim al Veronicăi Micle către iubitul ei morganamatic) aduce în scenă nu o poetă, nu o mamă cu doi copii, nu o soție care a înșelat și a fost înșelată în dragoste, ci înseși idea de femeie absolută, capabilă de cele mai mari sacrificii ca să-și salveze fărâma de fericire ce i-a fost permisă de un destin nedrept. Reprezentată în reluare, în preajma Zilei Culturii Naționale, la sala Dalles, din București, la Turnu Severin și din nou, la Teatrul Național, piesa a adunat sute de spectatori, dornici să retăiască aivea o dramă ce continuă să incite opinia publică, să stârnească interes, compasiune și chiar resentimente. Asta pentru că viața reală a Veronicăi Micle, pe care destinul a legat-o definitiv de Eminescu (poate și cu voia ei, asta n-o s-o aflăm niciodată) a fost, cum se spune „un roman” încărcat de toate banalitățile, deriziunile și sensibilitățile unei firi poetice, dar salvat în extremis de gestul final de a-l urma pe Eminescu în nemurire. Deliberat sau nu, Veronica Micle, din întâmplare, totuși, o femeie, a nutrit pentru Eminescu „o mare, sfâșietoare și tragică iubire, care a salvat-o pentru totdeauna de la o nedreaptă uitare”, cum spunea poate cel mai obiectiv și mai inspirat biograf al său, regretatul profesor bistrițean Gheorghe Pleș, în cartea sa „De al mit, spre adevăr” (Ed. Napoca Star, 2020). Cultă, educată, frumoasă și, până la un punct, inspirată liric, iar pe de altă parte cochetă, nestatornică și chiar venală, Veronica Micle a fost, dacă nu femeia ideală din viața lui Eminescu, partenera cea mai statornică, poate singura femeie care l-a cunoscut pe Eminescu în toată splendoarea tinereții sale, și care a avut parte de cele mai curate și mai sublime efuziuni sentimentale.

Pornind de la aceste date obiective, actrița Claudia Motea (care este și jurnalist în Presa Culturală din UZPR), aflată la apogeul unei cariere încununată de interpretarea unor roluri memorabile, de la cel al Reginei Maria, la Maria Tănase, performanțe în sine, dar și alegeri cultural-artistice inspirate, realizează o Veronica Micle credibilă, tragică și enigmatică, o femeie rănită, o amantă dezamăgită. Stăpână pe mijloacele expresive ale artei sale actoricești, actrița imploră, poruncește, „biciuie” și se umilește, cere iubire și protecție de la amantul ei „astral”, fără să uite că totul e sfârșit, că focul iubirii a ars și pârjolit totul, și că doar fumul și cenușa, sub care mai pălpâie o urmă de iertare, sunt realitatea pe care trebuie s-o îndure. Cu o ținută impecabilă, trădând femeia „de lume” care a fost Veronica Micle, tărând după ea, la propriu, o aripă frântă, celaltă aripă, a partenerului ideal urmându-și demult calea eternă, Claudia Motea nu joacă, plutește peste o realitate ce nu poate fi redată în cuvinte, asta deși scenariul cuprinde poate cele mai arzătoare cuvinte de dragoste ce s-au scris cândva în literatura noastră. Cu totul, piesa este mai mult decât o evocare biografică, este o declarație de dragoste a unei femei îndrăgostită, de „Eminul” ei.
Depășind prejudecățile, și până la urmă ipocrizia unor aprecieri literare nedrepte, personajul Veronica Micle este, prin destinul tragic autoasumat, o învingătoare. Este un adevăr pe care ni l-a dezvăluit încă odată actrița Claudia Motea, la rândul ei, o învingătoare în competiția fără sfărșit a artei veritabile.


Marian Nencescu





Marian Nencescu     1/22/2026


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian