Scrisoare pastorală
La mulți și fericiți ani!
Sănătate, bucurii, belșug și bunăstare să fie în casa și în viața Dumneavoastră! Fericirea să poposească în sufletul fiecăruia!
Prin voia lui Dumnezeu, iată că am pășit și în anul 2026! Îi mulțumim pentru tot și pentru toate, căci fără El suntem praf și pulbere. Atât cât vrea El mai ființăm pe acest pământ, ne mai bucurăm de fiecare zi ce ne-o dăruiește, de fiecare anotimp, de fiecare clipă fericită, pe care mai avem prilejul s-o trăim! Dumnezeu să ne ajute fiecăruia în parte și tuturor laolaltă! Să fie pace pe pământ și bună înțelegere între oameni și popoare! Să fie sănătate, belșug și bucurie, iar credința creștină să triumfe în lumea întreagă. La mulți și fericiți ani, dragii mei!
*
Mihai Eminescu. Mihai Eminescu s-a născut la cumpăna veacului al nouăsprezecelea nu ca un accident, ca o întâmplare, ci ca o necesitate. Sute de ani înainte proroci știuți și neștiuți îl vestiseră, nu cu îndoiala speranței, ci cu tăria certitudinii. Atunci, în orice așezare românească, ori chiar în pulberea pământului, Eminescu trebuia să se nască. Întâmplător a fost numai faptul că s-a numit Eminescu, că s-a numit Mihai. Tot așa de bine putea să-l cheme Ion, Gheorghe, Nicolae, Manole
El a fost binevestit dintru început din încleștarea tulburătoare a primului sărut dat de acel arhanghel al sufletului românesc, pe care l-am numit doar simplu, Doină, munților, câmpiilor și apelor noastre.
Anonimi fără număr, ctitori ai acestei limbi, acei ce-au pus drept piatră de temelie cel dintâi cuvânt îl vor fi văzut pe El ca o stea polară călăuzitoare prin veacuri, sau, poate, de ce nu, ca un izbăvitor. Și dacă nu mai rămâne loc îndoielii că marea ștafetă a plecat de la acel ,,torna, torna, fratre, torna! cu nimic n-ar fi păcătuit, dacă l-ar fi numit pe el frate, căci, așa cum avea s-o dovedească, a fost frate bun, dintru începuturi, pentru cei trecuți și pentru cei viitori.
Eminescu s-a înrădăcinat continuu, ca un mesaj mesianic, în sufletul și conștiința milioanelor de obidiți, care, trăitori pe aceste locuri, își clădeau o țară. Dar ei, mari în cuget și în fapte, înmulțindu-se ca frunza și ca iarba, haturile le-au devenit prea neîncăpătoare. Erau prea mândri însă ca să cerșească, ori ca să răpească vreo bucată de glie altora. Atunci au pornit spre ceruri, căci văzduhul era al lor, iar meșterii au zidit fără încetare, zi și noapte, măreață catedrală. Așa au vrut s-o facă dintru început, iar acolo sus, pe vârf de turlă, în loc de cruce sau de steag, să-i așeze leagăn lui Eminescu.
Năruirea acoperea izbânda strădaniilor, când ,,Hoarde negre, hoarde mari,/Când de turci, când de tătari, făceau ca să rămână în urmă pământul presărat cu ,,scrum, tăciuni în loc de case,/Iar în loc de vite oase.
Atunci, călăuziți de stelele cerului, căutat-au oamenii duhurile pământului și ale pădurilor și, ca la un străvechi oracol, cerutu-le-au sfat.
Din genunea adâncurilor mării, din creierul munților, ori din înălțimile văzduhului, - nu știu -, s-a auzit un glas care a zis: ,,-Binecuvântată ești tu, seminție, între toate semințiile pământului și binecuvântarea nu se va lua de la tine! Prin fiii tăi, care se vor înmulți ca nisipul mării și ca stelele cerului, vei dăinui din veac în veac pe acest pământ al laptelui, al vinului, al mierii și al făgăduinței, iar numele tău nu va avea sfârșit. Căci fiecare sfârșit va fi la tine un nou început și astfel plămădi-vei coloana ce va străbate eternitatea!
,,- Spune-ne nouă când se va naște El? au întrebat oamenii aceia și se gândeau la Eminescu.
,,- La plinirea vremii! le-a răspuns glasul. ,,Și El se va naște ori va renaște din îngemănarea unui sfârșit cu un nou început, spre a vă povesti trecutul și a vă arăta viitorul!
Glasul a tăcut, iar oamenii s-au apucat de lucru mai dârzi și mai hotărâți. Din când în când venea câte un profet și le vorbea oamenilor despre Eminescu. Iar mărturiile lor se scriau pe cronici și letopiseți, pe pieile de bour, pe coajă de mesteacăn, sau, de multe ori, spre a nu fi ușor date uitării, pe piepturile oamenilor. Profeții au fost mulți, dar pulberea vremii a acoperit numele unora dintre ei. Citim ca-ntr-un pomelnic din vechi așezăminte: Basarab Voievod, Mircea Voievod, Ștefan Voievod, Coresi ierodiacon, Mihai Voievod, Antim Mitropolitul, Constantin Voievod, Varlaam Mitropolitul, Dosoftei Mitropolitul, Antim Mitropolitul, Gheorghe, Horea, Crișan, Tudor, Nicolae cu tot neamul lor.
Oamenii aceia, cu inimile pline de necazuri, au început să pregătească, în sărăcia lor, leagăn pentru împăratul împăraților, ce avea să se nască. Din zdrențele trupului lor i-au croit scutece și în bordeiul luminat de feștile pâlpâitoare i-au pregătit sălaș. Neamurile din jur știau și așteptau și ele să vadă minunea.
Și, iată, că marea zi sosi!
Eminescu putea să nu se nască din femeie, ci din fior de cântec, din suspin, din țărnă, din ape ori văzduh, din orice, fiindcă el, mai întâi de toate, era suflet; sufletul cel mai curat zămislit de veacuri din milioane de suflete. Se supunea însă legilor nescrise ale firii, pentru a le înțelege mai bine și, când zodia Capricornului încă mai umbrea pe lume, iată că pe pământul nostru a văzut lumina zilei Eminescu.
Trupul lui fremăta de vârtutea oaselor ce ninseseră câmpurile, ochii ca noaptea scânteiau aidoma focurilor de pe înălțimi la ceasuri de primejdii, suflarea îi era ca viforul mistuitor de vrăjmași, iar glasul
devenea când urlet de durere pe câmpul de bătaie, când șoaptă de dragoste și dor.
Oamenii s-au adunat în jurul lui, iubindu-l ca pe un copil, ca pe un frate, ca pe un părinte al lor!
Eminescu le-a vorbit despre începuturile, luptele, durerile și bucuriile lor. Le-a povestit despre faptele lor de vitejie, despre truda muncii lor nedreptățite, despre dragostea și gândurile lor.
Frații îl ascultau vorbindu-le frumos despre lucruri pe care și ei le știau, dar, spuse de gura lui Eminescu, ele păreau altfel. Atunci a luat Eminescu un brăzdar de plug și a scris pe mantia pământului țării sale speranțele neamului. Și ele se întruchipau într-un tot unic, ca un fascicul de lumină. Acel ceva începea să capete contururi tot mai precise prin propria devenire. Un edificiu grandios, ce străpungea cerul cu măreția sa creștea văzând cu ochii și neamurile pământului priveau înmărmurite, neînțelegând minunea. Eminescu lucra de zor și ceea ce făcea el părea că seamănă cu ce făcuseră frații lui, deși, scriind cu inima slovele, un nou fior se-ntrezărea. Oamenii îl înțelegeau și-l iubeau, fiindcă el făcea tocmai ceea ce ar fi vrut ei să facă.
Oamenii așteptară cât așteptară, dar Eminescu lucra mai departe și atunci ei, ca unul singur, i se alăturară. Se urcară pe schele tot mai sus și lucrul creștea.
Târziu, când au băgat de seamă, Eminescu dispăruse. Deasupra zidirii lor scria însă cu litere de foc ce se zăreau până la capătul pământului: ,,ROMÂNIA!
*
Rugăciune. De ziua lui Mihai Eminescu redăm mai jos o frumoasă poezie-rugăciune, pe care ne-a lăsat-o să e mângâiem sufletul cu ea la vreme de vreme de restriște și de bucurie:
,,Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie:
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată,
Și pururea fecioară,
Marie!
Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!
Zâmbete. ☺,,- Domnule Doctor, aș vrea să ies la pensie! ,,- Nu se poate! Încă ți se mai aude inima bătând! ☺Doi amici, aflați la pensie, se întâlnesc pe stradă: ,, Ce faci, bătrâne!! Cum îți merge? ,, Ce să fac...! Încerc și eu să supraviețuiesc
! ,, O să regreți amarnic
! ☺ Întotdeauna ești sfătuit de cei din jur să nu vorbești cu gura plină, dar niciodată cu capul gol! ☺ ,,-De ce îți place așa de mult iarna? ,,- Pentru că mai văd și oameni de zăpadă, fiindcă oameni de nimic am văzut destui! ☺Iarna asta a fost atât de frig în Romania, încât un politician a fost prins cu... mâinile în propriile sale buzunare!! ☺Dacă ai voință poți muta și munții; dacă ai și un pic de creier îi lași acolo, că nu te deranjează. ☺Diavolul către femeie: ,,- Vin după tine....! Femeia: ,,- Cred că ți s-a urât cu binele!
*
Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu! La mulți și fericiți ani!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 1/22/2026 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.