Nichita Stănescu (n. 31 martie 1933, România – d. 13 decembrie 1983 )
În noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983, Nichita Stănescu ajungea la Spitalul de Urgență Fundeni, acuzând dureri puternice în zona ficatului. Cu o zi înainte fusese la nunta unor prieteni. A ajuns la București, cu trenul, chiar în seara aceea, cu câteva ore înainte să moară. (...)
Nichita n-avea clanță la ușă
Cum era, de fapt, acasă la Nichita Stănescu, în acel mic univers boem, în care viața lui a ars intens, până la 50 de ani? „Totul era magic la el”, își amintește pictorul Mircia Dumitrescu, un alt bun prieten al poetului. „De când intrai. Te întâmpina normal un om total sărac care, până să se însoare cu Dora, avea o saltea așezată pe jos și o masă cu șase scaune bonanza, pe care și alea cred că i le dăduse cineva, și un dulăpior bonanza, dar bătălia, vorbele, ideile… Era un loc unde te informai și puteai să știi tot. Din afară. Brusc. Erai în plin cancan. Mi-aduc aminte… Veneau și generali de Securitate și oameni foarte mari, erau și mediocri mulți care se vânturau pe acolo. Vă dați seama că, dacă era un om care n-avea clanță la ușă… Împingeai ușa și intrai în casă, pur și simplu. La fel se întâmpla și când locuia dincolo, pe Grigore Alexandrescu, la dna Covaci, avea o căsuță în spate pe strada aia, dar viața se petrecea în spațiul public. Țin minte o imagine când cineva a venit și i-a zis: «Fii atent, că ăsta e general de Securitate»”.
La care Nichita a zis: «Păi, mai bine să audă un general de Securitate decât să audă vreun mic cățel care cine știe cum îmi răstălmăcește vorbele… ».” (...)
De la nuntă, pe drumul spre mormânt
Deși s-a simțit tot mai rău în ultima perioadă și deja își dădea seama că îl trădează corpul, nu-i mai plăcea cum arată în fotografii, a continuat să trăiască la fel ca până atunci.
Pe 9 decembrie 1983, sfârșitul era aproape. Se afla la Drobeta Turnu-Severin, martor la căsătoria prietenilor Ofelia Rotaru și Alexandru Condeescu. S-a bucurat de călătorie, dar le-a spus că se simte cam obosit din cauza unor nopți nedormite. La cină, urmându-și obiceiul, îi scrie un poem gazdei, apoi se retrage în cameră, mai devreme decât obișnuia.
Duminica, pe 11 decembrie, Nichita se trezește târziu, pe la prânz. Mai avea de trăit doar o zi. Și totuși, împreună cu cei doi tineri căsătoriți și cu Dora face planuri de viitor. Deși inițial stabiliseră să stea mai mult, poetul hotărăște să se întoarcă cu toții, a doua zi la București.
Luni de dimineață nu se trezește însă la timp ca să prindă trenul. Doarme din nou până spre prânz și refuză să mănânce. Spune că nu se simte bine. Nu se ridică deloc din pat până când vor pleca, a doua zi, cu un alt tren. În tren, într-un compartiment unde călătoresc singuri, se întinde pe canapea și doarme agitat până la București. Trenul intre în Gara de Nord după ora 10 noaptea. Când ajunge acasă, Nichita se culcă…
Noaptea, însă, durerile devin tot mai puternice. Același Mircia Dumitrescu își amintește o întâmplare despre care spune că l-a bântuit de-atunci în fiecare zi: „Mi-a dat telefon și a zis «Vino repede!». Avea salteaua pe jos și îi țâșnea sânge din buze și din limbă și murdărise deja peretele. Și mi-a zis: «Mircia, stai tu aici, că nu vreau s-o sperii pe Dora». El neștiind că mie mi-e cumplit de frică să văd pe cineva care moare… Dar am stat. Atunci așa s-a întâmplat. Că din atâta lume care avea mașină nu s-a găsit nimeni și am chemat eu un prieten cu o mașină și l-am dus la spital. I-am spus că e vorba de Nichita, dar nu știa cine e Nichita. Și atunci m-am trezit la realitate. Nu cultura e aia pe care o știe lumea…”
Până la mașină și apoi pe coridoarele spitalului, Nichita a mers pe picioarele lui, tot timpul conștient, dar criza s-a repetat, din ce în ce mai violentă. La câteva minute după ora 2 noapte, lupta s-a sfârșit și Nichita a murit. Stop cardio-respirator.
„Ce din poem îți place mai mult?”, îl întrebase amicul Aurelian T. Dumitrescu. „Odă în metru metru antic”, pentru că începe cu cel mai frumos vers care s-a scris vreodată în limba română: „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”, i-a răspuns Nichita. (Sursa: Ziarul Metropolis)
Nota Observatorul :
Activitatea literară - Nichita Stănescu
1955 - Nichita și-a adunat poeziile sale „bășcălioase” într-un volum numit Argotice — cântece la drumul mare și publicat foarte târziu, după moartea sa, în 1992, de Doina Ciurea
1957 - În luna martie, Nichita Stănescu debutează simultan în revistele „Tribuna” din Cluj și în „Gazeta literară” cu trei poezii.
1957-1958 - Este, pentru scurt timp, corector și apoi redactor la secția de poezie a Gazetei literare (director, Zaharia Stancu).
1960 - La sfârșitul anului, debutează cu volumul Sensul iubirii.
1963 - Are loc prima călătorie peste hotare a poetului în Cehoslovacia.
1964 - Apare, la începutul anului, O viziune a sentimentelor, un volum cu care poetul primește Premiul Uniunii Scriitorilor. O cunoaște pe poeta Gabriela Melinescu și, în tensiunea relației lor, poetul creează cele mai explozive poeme ale sale.[judecată de valoare]
1965 - Apare, în martie, volumul de poezii Dreptul la timp.
1966 - Publică, la Editura Tineretului, volumul 11 elegii. Elegiile vor apărea integral însă abia în anul următor, în prima sa antologie, Alfa.
1967 - Trei volume ale sale sunt tipărite: Roșu vertical, antologia Alfa și volumul de poezii Oul și sfera.
1969 - Tipărește Necuvintele, care primește Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare și volumul de poezii Un pământ numit România. Este numit redactor-șef adjunct al revistei „Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu.
1970-1973 - Este redactor-șef adjunct la „România literară”, revistă condusă de Nicolae Breban.
1970 - Publică volumul În dulcele stil clasic și a doua antologie din opera sa cu un titlu neutru, Poezii. Susține o rubrică lunară în revista „Argeș”.
1971 - Apar, în Iugoslavia, două cărți traduse: Belgradul în cinci prieteni, ediție bilingvă de poezii inedite și Nereci (Necuvintele).
1972 - Publică două noi volume de poezii: Belgradul în cinci prieteni și Măreția frigului. Pentru volumul de eseuri Cartea de recitire, obține, pentru a treia oară, Premiul Uniunii Scriitorilor.
1973 - Scoate o antologie de poezii de dragoste Clar de inimă.
1974 - În martie, de ziua lui, are o revelație a morții sub forma unui îngrozitor tunel oranj.
1975 - Obține, pentru ultima oară, Premiul Uniunii Scriitorilor și i se atribuie Premiul internațional „Johann Gottfried von Herder”. Tipărește cea de-a patra antologie a sa, Starea poeziei, în colecție Biblioteca pentru toți. Devine publicist comentator la „România literară”. Se mută în ultima sa locuință, din Str. Piața Amzei, nr. 9.
1977 - La 4 martie, poetul încearcă, în zadar, să-l salveze pe prietenul său Nicolae Ștefănescu, și este lovit de un zid care s-a prăbușit după cutremur. În urma șocului, suferă o paralizie de scurtă durată a părții stângi a corpului, care va lăsa ceva sechele și după vindecare.
Scriitorul suedez Arthur Lundkvist îl propune Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaților la Premiul Nobel.
1978 - Publică volumul de poezii Epica Magna, care primește, în același an, premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române
1979 - Lansează volumul de poezii Operele imperfecte.
Editura Narodna Kultura, din Bulgaria, îi publică volumul Bazorelief cu îndrăgostiți, traducător Ognean Stamboliev.
Se presupune că a fost nominalizat de Academia Suedeză la Premiul Nobel pentru Literatură, alături de Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorn. Laureatul va fi poetul grec Odysseas Elytis. De obicei, sunt nominalizați într-un singur an, în etapa finală, trei sau patru scriitori, dar nu se cunoaște acest lucru decât după desecretizarea voturilor, care este dezvăluită după 50 de ani. Deci nu știm dacă Nichita Stănescu a fost nominalizat la premiul Nobel sau doar propus, cum sunt, de altfel, mulți scriitori.
1980 - Discul „Nichita Stănescu - o recitare”, realizat de Constantin Crișan în colaborare cu Augustin Frățilă, este pus în vânzare de Casa de discuri Electrecord. Vizitează Satu Mare, fiind acompaniat de scriitorii Gheorghe Pituț, Petre Got, Ion Iuga, Mihai Olos, George Vulturescu, Radu Ulmeanu, Alexandru Pintescu.
1981 - În august are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă și poetul se internează la spitalul Fundeni.
1982 - În februarie moare tatăl poetului. Volumul Noduri și semne, subintitulat Recviem pentru moartea tatălui este o selecție din tot ce a scris poetul de la ultima sa apariție editorială.
În iulie se căsătorește cu ultima sa soție, Todorița Tărâță (Dora). Călătorește prin Macedonia și Iugoslavia, înainte să-și fractureze piciorul stâng în luna noiembrie în Vrancea, accident care-l va imobiliza în casă timp de șase luni.
1983 - La finele lunii ianuarie, Nichita Stănescu și Aurelian Titu Dumitrescu solicită directorului Editurii Albatros, Mircea Sântimbreanu, publicarea între coperte a lucrării Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu.
1983 - La 31 martie, la împlinirea a 50 de ani de viață, poetului i se organizează o sărbătorire națională.
Continuă să-i apară traduceri ale poeziilor peste hotare, în special în Iugoslavia. În timpul unei călătorii în această țară va avea o criză foarte gravă, ce necesită intervenția medicilor.
1985 - Apare volumul inedit Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu, Editura Cartea Românească, 1985, (inițial Nichita Stănescu și Aurelian Titu Dumitrescu au publicat în întregime Antimetafizica în suplimentul literar al „Scânteii Tineretului”, în 1983).
|
Extrase dintr-un articol de Monica Andronescu 12/13/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.