Vasile Posteucă (n. 1912, Stăneștii de Jos, – d. 1972, Chicago, SUA )
Orfan de război după tată (1914) și fiu de plugari sărăciți în timpul războiului, a avut o copilărie dificilă.
Și-a făcut studiile secundare ca bursier la liceul din Siret (1924-1931), iar cele de litere la Universitatea din Cernăuți (1931-1936). Aici, elev remarcat al lui Leca Morariu și Ion I. Nistor, el debutează aproape simultan în viața literară și cea politică. Pe plan literar a debutat cu două poeme la revista Junimea Literară din Cernăuți (Director Ion I. Nistor), Anul XXI, Nr. 7-12. Pe plan politic este membru asociației studențești „Arboroasa” (1930-1936) și președintele acesteia (1934-1936); dar și vicepreședinte al "Centrului studențesc" din Cernăuți, dând dovadă de cel mai înfocat românism cu prilejul manifestărilor și congreselor studențești. A organizat primul Congres al Studențimii Bucovinene (1936) și a fost delegat timp de trei ani la Uniunea Studenților.
Colaborează intens la revistele Iconar (directori Mircea Streinul și Liviu Russu), Însemnări Sociologice (Dir. Traian Brăileanu), Răboj, Buna Vestire (director Mihail Manoilescu, căruia îi urmează Dragoș Protopopescu și Toma Vlădescu), Glasul Bucovinei, Convorbiri literare de sub conducerea lui I.I. Torouțiu (1888-1953), Gazeta Gospodarilor (editori George Drumur și C. Topa, Cernăuți), Cuvântul (1940-41, Dir. P.P. Panaitescu).
După lovitura lui Antonescu împotriva Mișcării Legionare din 21-23 ianuarie 1941, devenit indezirabil în țară, Vasile Posteucă se refugiază în exil, unde a cunoscut mai multe stațiuni de popas: Polonia, Germania, Austria, Franța, Canada, Statele Unite.
În Germania a fost internat mai întâi în lagărul Rostock împreună cu ceilalți legionari refugiați, apoi în lagărul de la Buchenwald. În „perioada Rostock”, colaborează masiv la revista Axa (serie nouă), sub conducerea lui Paul Costin Deleanu.
După evenimentele din august 1944, când România este invadată de hoardele bolșevice, Vasile Posteucă se încadrează în Armata Națională constituită de Guvernul Național de la Viena la [10 decembrie] 1944, cu gradul de sublocotenent, luând parte activă la luptele de pe Oder împotriva armatelor sovietice. Publică în primul și singurul număr din ediția nouă de la Viena a ziarului Cuvântul .
În Franța a studiat la Sorbona (1949). În Canada, la Toronto, a obținut titlul de Master of Arts în 1953, iar în 1962 titlul de Doctor în Litere cu o dizertație despre Rilke (Inner experience in Rilke's work), iar din noiembrie 1966 a devenit profesor universitar la Universitatea din Mankato, Minneapolis.
Începând cu anul 1948, colaborează la revistele: Luceafărul (Dir. Mircea Eliade), Paris; Dacia (editori Dumitru Paulescu, Ion Țolescu, I.G. Dimitriu, Mihăilescu), Brazilia; Înșir’te Mărgărite (Directori: I.G. Dimitriu și Faust Brădescu), Brazilia; Cetatea Luminii (Dir. Dumitru Paulescu), Brazilia; Arc (Montreal, Canada); Cuvântul în exil (Dir. George Racoveanu), Freising, Germania; Vers (Dir. Nicolae Novac), USA; Revista Scriitorilor Români (Dir. Octavian Bârlea, apoi Constantin Sporea), München, Germania; Libertatea, Madrid, Spania; Calendarul ziarului America și America (Dir. P. Lucaci) ș.a.
A înființat și a condus, împreună cu Nicolae Petra, revista iconaristă Drum (1963-1972, Mexico).
S-a stins din viață în anul 1972, în urma unei boli neiertătoare.[3]
|
Radu Popa 12/8/2025 |
Contact: |
|