Faptele poeziei
Vin la întâlnirea cu tine, fericită
vin în hainele mele roșii, noi
cei din jur mă privesc ciudat, sau cu ciudă
tu zâmbești, cui îi pasă
mă grăbesc să nu închizi repede porțile
cum s-a mai întâmplat, când
am ajuns târziu și priveam printre
drugii de fier chipul tău
multiplicat, neclintit
oricât te-am rugat să deschizi
da, am greșit de multe ori
oamenii au numit faptele mele păcate
eu le-am spus experiențe de viață
tu, poezie...
Câtă poezie mă înconjoară
e nevoie doar să o culeg
s-o duc la moară, s-o macin
să fac dulce făină, plămadă, să o frământ
până ia chipul tău, apoi caldă din cuptor
să o împart tuturor flămânzilor de poezie
adică ceea ce nu se vede cu ochiul liber
dar e pretutindeni.
Doar țin locul
Eu doar țin locul ploii de toamnă
când e obosită, bolnavă
când deschid fereastra spre cer
zăpada îmi umple casa
eu doar țin locul casei, dârză
în fața avalanșei albului nesfârșit
străpuns de păsări de pradă
sigur, puțin mai sus e cineva
care se miră de ce fac atâtea lucruri
în locul altora și mai ales
de ce trăiesc în locul meu
mereu în aceeași armură de piele și oase
peste care am tras o rochie de mătase
eu doar țin locul tăcerii, nu sunt tăcerea
eu doar țin locul viscolului
ce se pregătește înainte de asaltul final
eu doar țin locul celor care au fost aici
și vor să mai arunce o privire
să mai audă un susur cunoscut
eu doar țin locul celor ce vor veni, care încă
își pregătesc hainele, încălțămintea cu pinteni
să arate cât mai bine în fotografia cu mine.
Poetul
El, un iepure speriat
de propria-i poezie
o pisică se linge pe bot
văzând poetul căzut pe asfalt
apusul soarelui nu mai pleacă
citește captivat paginile cu versuri
împrăștiate pe asfalt
trecătorii nu mai găsesc ușa de ieșire
din lumea ce prosperă storcând visele
din creierul unui poet abandonat
să facă un vin bun pentru
cerul înalt violet, violent.
Acasă
Am cules frunzele căzute
și le-am urcat din nou în copaci
am întors ploile în cuibul norilor
am recuperat cântecele orfane
de pe clapele vântului, am pictat
flori în culori necunoscute
le-am făcut să râdă cu lacrimi
care s-au transformat în mări și oceane
am lăsat mările și oceanele neumblate
cu monștrii marini în ordine
și munții cu aceiași vulturi pleșuvi
așa cum i-am găsit smulgându-și
din carne penele, zdrobindu-și de stânci
ciocul vechi să întinerească, astfel
să pot pleca liniștită, împăcată
unde? mă întreabă o gărgăriță
căreia i-am lăsat moștenire
un cod cifrat norocos pe spate
acasă, am șoptit, să întineresc și eu.
Fiecare, în felul său
În patul ăsta ai dormit
din paharul ăsta ai băut vin pelin
lucrurile pe care le-ai folosit
se uită la mine ciudat
le spun că ai plecat și brusc
se smulg din locul lor
și pleacă după tine
se aruncă pe fereastră, te urmează
doar praf și pulbere
mai devotate decât mine
și trupul meu te-a hrănit
te-a servit în războaiele punice
te urmează și el, înfrânt
dar nu ca farfuriile, ceștile de porțelan
trupul meu o face în felul său, în liniște
la o cafea care se bea singură
pe un pervaz alb, abia montat
pătat de câțiva stropi de sânge...
Mă întreabă anxietatea
E ceva în neregulă
n-ai tot ce vrei?
nu, totul e bine, așa cum le-ai așezat tu
nici prea mult, nici prea puțin
este exact după pofta inimii
celor care au încă inimă
te rog, să nu schimbi nimic
să nu îndrepți nimic
e perfect, deși la prima impresie
totul pare vraiște, aiurea
iar fiecare lucru pare nelalocul lui
cum este acest cer splendid
albastru, imposibil de atins, deși
încercăm, ne ridicăm pe vârfuri
ridicăm mâinile cât mai sus, drepte
ca și cum ne-am preda
și cerul ne mitraliază cu stele.
Traversarea
M-am trezit târziu
m-am trezit greu
am ajuns după ce spectacolul se terminase
iar actorii nu mai erau actori
ci oameni la casele lor din nori
m-am trezit târziu, dar când m-am trezit
cu adevărat
nu mai eram eu, ci tu, el, ea
și construiam împreună un oraș
din oase și mușchi, piele și păr
cu ochi albaștri, verzi, galbeni
sclipind ca semafoarele
la traversarea dinspre viață spre moarte
cei mai mulți locuitori traversau
corect, cu tact, împăcați cu lumea
unii cu daltonism mă rugau
să-i ajut să traverseze în siguranță
îi țineam de braț și ajungeam împreună
pe partea cealaltă, unde cei mai mulți
se întrebau nedumeriți: și acum, încotro?
Cerșetorul
Un cerșetor gârbovit
stă în ploaie, flămând
lumea trece grăbită pe lângă el
și nimeni nu se oprește
să-i dea o monedă
o bucată de pâine, de poezie.
|
Victoria Milescu 11/6/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.