România și Reforma în 2025
În trecere prin țară acum câteva săptămâni, mi-a fost imposibil să nu remarc fervoarea discursului public axat pe nevoia unei reforme rapide și eficiente, în fața unui colaps financiar aproape iminent. Dacă despre imperativul unui pachet guvernamental nu existau îndoieli, în ceea ce privește metodologia reformei, părerile au potențialul de a declanșa un veritabil război ideologic. Chiar și acum, după ce România a votat un nou guvern, lucrurile sunt departe de a fi funcționale.
În esență, și într-o exprimare poate simplificatoare, aproape toți cei cu orientări progresiste își doresc reforma — dar nu și să-i suporte costurile. Subiectul nu este nou. În anii ’90, reforma era o temă zilnică, atât în spațiul politic, cât și în presă. Se vorbea adesea despre o reformă radicală. Un politician liberal celebru venea cu o metaforă sugestivă: „să tăiem coada câinelui de la început”, exprimând clar ideea că o reformă eficientă este, inevitabil, dureroasă.
Respectatul analist Ilie Șerbănescu a fost, fără îndoială, una dintre cele mai coerente și constante voci pe tema reformei. În volumul Reforma economică în România: jumătățile de măsură dublează costurile sociale (1994), el expunea, cu detalii economice, o întreagă filozofie a schimbării structurale. Nici el — nici chiar în postura de ministru al Reformei în guvernul Ciorbea — și nici alți analiști ai tranziției postcomuniste nu au reușit să definească un parcurs realist și susținut de reformă după 1989.
Imperativul momentului este clar: un pachet de măsuri care să reducă uriașul deficit bugetar și să traseze o direcție de convergență europeană pentru următorii patru ani. La sfârșitul anului 2024, deficitul României era estimat la 9,3% din PIB, potrivit Eurostat. Guvernul Bolojan, instalat de aproape o lună, a propus măsuri de austeritate, tăieri de cheltuieli și posibile majorări de taxe, în special a TVA-ului — aceasta din urmă fiind, de departe, cea mai temută, întrucât va duce la creșteri în lanț ale prețurilor la toate produsele și serviciile.
Acest pachet de măsuri nu reprezintă, în esență, o platformă de reforme structurale pe termen lung, ci mai degrabă o etapă pregătitoare. El creează cadrul necesar pentru schimbări mai profunde, care ar trebui să vizeze restructurarea aparatului administrativ și a instituțiilor bugetare ce sufocă finanțele publice. Doar astfel se poate deschide calea spre reforme esențiale — cum ar fi cele din educație și sănătate.
Deși aceste măsuri erau previzibile și chiar anunțate, corul plângerilor nu a întârziat — și nu doar din partea opoziției parlamentare, care, în mod previzibil, se opune oricărei inițiative guvernamentale. Spațiul public reflectă, în fond, o paralizie de voință politică ce a caracterizat România ultimelor trei decenii.
Guvernele PSD, care au dominat scena politică în mod constant, nu doar că au evitat reformele nepopulare, ci au folosit bugetul de stat ca instrument electoral, extinzând aparatul birocratic și multiplicând beneficiile salariale. Bonusuri, prime și sporuri s-au adunat nejustificat într-un sistem suprasaturat.
Nu e de mirare că mulți dintre beneficiarii acestui sistem benevolent au reacționat vehement și anunță proteste față de măsurile de austeritate. Eliminarea unor „sporuri” arată cât de profund viciată era organigrama. Spre exemplu, grefierii din tribunale beneficiau de spor de periculozitate; un astfel de beneficiu era acordat și unor angajați din serviciile sociale. Aceste realități au fost scoase la iveală abia recent.
Mult mai grave sunt însă anomaliile semnalate de noul ministru al Educației, Daniel David, care a declarat că reforma educației se află „în momentul zero” (sursa: Digi24). Deși numărul copiilor a scăzut dramatic în ultimii 2–4 ani, numărul de norme didactice a crescut, într-un sistem birocratic împovărat de aproape 4 milioane de angajați. Este un număr uriaș pentru o țară cu demografia României.
Fără o schimbare profundă, educația rămâne condamnată la ineficiență și rezultate slabe. Testările PISA din ultimii ani plasează România pe ultimele locuri în Europa, atât la matematică, cât și la literație. Revitalizarea sistemului educațional nu se poate face decât prin voință politică și reforme structurale curajoase.
Reformele guvernamentale au nevoie de sprijin — oricât de dureroase ar fi în primii ani. România orbecăie de 35 de ani printr-o reformă incompletă, ezitantă. Aceasta este, cum ar fi spus regretatul Ilie Șerbănescu, „buba”.
În proiectul de reformă, educația trebuie să fie o prioritate reală. La momentul redactării acestui articol, România a înregistrat cel mai scăzut număr de absolvenți de bacalaureat din ultimii 35 de ani și cel mai mic procent de prezență la examen. În urmă cu câteva zile, un grup de tineri adunați la un festival de muzică pe litoralul românesc au scandat urale pentru Ceaușescu și invective la adresa României. Acești tineri nu l-au cunoscut pe Ceaușescu și nu cunosc istoria recentă a țării lor. Pericolul ignoranței distructive este uriaș.
Somnul rațiunii naște monștri – cum spunea Goya. Indiferent de contextul istoric, pericolul acestui „somn al rațiunii” este imens. El este exacerbat de lipsa educației formale, pe fondul nemulțumirilor – legitime sau nu.
Am analizat mult politica din țară, atât în anii de jurnalism național la București, cât și în cei 25 de ani de când mă aflu în Canada. Nu cred că există o altă șansă pentru România decât educația.
Aceasta va fi, cu adevărat, motorul de refacere și relansare a țării. Sau nu.
Luiza Mureșeanu / Toronto
|
Luiza Mureșeanu 7/13/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.