Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente
Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhiva 2025
Articole Arhiva 2024
Articole Arhiva 2023
Articole Arhiva 2022
Articole Arhiva 2021
Articole Arhiva 2020
Articole Arhiva 2019
Articole Arhiva 2018
Articole Arhiva 2017
Articole Arhiva 2016
Articole Arhiva 2015
Articole Arhiva 2014
Articole Arhiva 2013
Articole Arhiva 2012
Articole Arhiva 2011
Articole Arhiva 2010
Articole Arhiva 2009
Articole Arhiva 2008
Articole Arhiva 2007
Articole Arhiva 2006
Articole Arhiva 2005
Articole Arhiva 2004
Articole Arhiva 2003
Articole Arhiva 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
" Note de jurnal american” de Vavila Popovici

JURNALUL – probă a sincerității

În viziunea particulară a oamenilor de litere, Jurnalul este o specie literară prin intermediul căreia autorul se destăinuie fără nici o reținere, auto-portretizându-se în tușele cele mai intime, dezvăluindu-se pe sine prin consemnări și comentarii neobturate de tentația firească a autoprotecției. Toate acestea au în vederea evaluarea de ansamblu a chestiunii, care, considerată individual, oferă judecăților de valoare și posibilitatea disocierii, în funcție de fiecare subiect în parte.
Într-o accepție mai amplă, dicționarele rețin o sumedenie de variante ale înțelesului cuvântului jurnal. „Scriere memorialistică în care un autor notează, sub forma unor impresii zilnice, evenimente semnificative legate de biografia sa; jurnal de călătorie; jurnal de bord; jurnal de front; jurnal de actualități, transmis prin radio-televiziune sau cinematograf; jurnal - gazetă; jurnal - registru, folosit în mod special în finanțe și contabilitate” Nu toate dicționarele, însă, fac trimitere și către jurnalul ca literatură, și nu doar de factură istorică. Acestea fiind, în fond, cele mai importante.
Evit să transcriu vreun nume de autor sau vreun titlu de carte, pentru simplul motiv că nu vreau să nedreptățesc pe cineva, dar și fiindcă oricum nu le cunosc pe toate. Ca atare, iau la... țintă doar „Note de jurnal american – vol. 3”, semnat de scriitoarea Vavila Popovici și apărut, în America, în anul 2019. Declar, însă, pe proprie răspundere, că nu numai această carte a scriitoarei născută în Noua Suliță - Hotin, școlită și trăitoare ani mulți în România, devenită... americană adoptivă, rămasă mereu „... suflet în sufletul neamului meu”, m-a determinat să o pun sub semnul sincerității. Toate cele 48 de volume anterioare pot fi considerate, între altele, și ele modele de sinceritate.

Volumul este structurat pe evenimentele desfășurate pe parcursul a trei ani – 2011, 2012, 2013 – și pe luni. Anticipând parcă ceea ce aș putea eu să scriu despre el, autoarea își invită eventualii cititori, încă din primele alineate, în universul mirific al sincerității: „A mai trecut un an, da! Au trecut atâția ani și mă întreb unde s-au dus? I-am trăit, nu pot să spun că nu i-am trăit, fiindcă timpul i-a măsurat. Nu i-am folosit pe toți cum trebuie? Poate! (...) E adevărat că visam ca și cum viața îmi era veșnică și visele nu ar fi putut avea sfârșit (...) Există lucruri pe care nu aș fi vrut să le fac, lucruri pe care nu ar fi trebuit să le fac, dar, într-adevăr, sunt și multe lucruri de care mă bucur acum că le-am făcut...”

Viața. Viața ca un dar Divin, despre care Nicolae Iorga scria c㠄... trebuie s-o lărgim și s-o ridicăm cât mai sus”. Și despre care Vavila Popovici scrie, la rândul ei: „Asta înseamnă să nu lenevim, să nu renunțăm la a lucra pentru idealul nostru”.
Iarna îi produce nu numai fiori reci, o duce cu gândul și către „Bisericuța mea din România” și șoptește, împreună cu George Bacovia: „Te uită cum ninge decembre...” Și speră în „zile minunate”, fiindc㠄... trăiesc, mă mișc și pot face frumos și bun fiecare moment din viața mea, aici, pe noul pământ pe care mă aflu acum”. Iar bucuria, în bună măsură, vine dinspre copii. „7 ianuarie. Ziua Ioanei mele dragi”. Alte date care au marcat istoria unei familii neocolite de bucurii, dar, mai ales, apăsată de destule necazuri. „4 octombrie era ziua bunului meu tată! Este și ziua în care Anca a sosit în America! Și ziua de naștere a uneia dintre verișoarele mele din Germania”. Tot în această zi, Vavila Popovici consemnează în jurnalul său: „Este ziua, iată, în care am primit noua mea carte Poemele iubirii. M-am bucurat singură...” 12 august 2012 – „Ziua lui Dragoș”.
Despre propriile aniversări, Vavila Popovici se exprimă succint: „A trecut și ziua mea. A mai trecut un an al vieții mele!” – 24 ianuarie 2011. „24 ianuarie este ziua mea de naștere. Prietenii știu. Nu m-au uitat (...) Copiii m-au făcut să mă simt bine. Mi-au dăruit două buchete de flori. Seara am fost la restaurant”. A primit în dar „un delicios desert” din partea localului „Second Empire”. Acasă am gustat... pe săturate „tortul pregătit de Ancuța, cu un pahar de vin marca „Cabernet”, preferat de mine...” – 24 ianuarie 2012. „Cea mai frumoasă felicitare pe care am primit-o de ziua mea, și cea mai dragă: La Mulți Ani, Mama! Să trăiești mult, să fii sănătoasă și să scrii mult! Te iubesc! Teodora.” – 24 ianuarie 2013.
Un atentat produs în Arizona de un tânăr cu probleme psihice, soldat cu șase morți și vreo șapte răniți, deși nu unul izolat în Statele Unite, dar și prin alte părți ale lumii, a determinat reacții publice diferite. Comercianții de arme susțin, prin reclamele lor, că nu „Armele ucid oameni. Oamenii ucid alți oameni”. Mulți americani se situează pe partea cealaltă a baricadei. Părerii celor care susțin că violența, răutatea, dușmănia, ura au rădăcini genetice pot fi corectate prin educație, Vavila Popovici le pune o întrebare fundamentală: „Dar când unora le lipsește și voința și educația?”

Descreierați se găsesc, însă, pe toate meridianele și paralele Terrei, care din cer se vede în albastru, de jos – mai mult în negru. Atac sângeros la Oslo. Bilanțul provizoriu este de 91 de morți. 14 decembrie 2012: un tânăr de 20 de ani, după ce și-a omorât mama, „a mers la o școală elementară din Newton și a împușcat mortal 26 de persoane, apoi s-a sinucis”. Evenimentul tragic a impresionat-o și a scris articolul „Atac criminal”. „Veste cutremurătoare din Cernăuți! (...) Românii din orășelul Hliboca (Adâncata), regiunea Cernăuți, au aflat că bustul lui Mihai Eminescu, poetul național al românilor, care urma să fie dezvelit, a fost decapitat de persoane necunoscute, în noaptea de 13 spre 14 iunie”. Cruciada statuilor a avut, însă, o desfășurare diversificată. Două statui, una a lui Mihai Eminescu (Canada, 2004), alta a împăratului Traian (București). Monumentul din Canada „îl înfățișează pe Mihai Eminescu ca pe un bolnav, îmbrăcat într-o cămașă de noapte, desculț, ca și cum ar fi scăpat dintr-un spital de nebuni”. „Deși împărat, Traian este reprezentat gol, ținând o lupoaică în brațe”. Concluzia autoarei: „Mi s-a părut că batjocorim ceea ce este mai sfânt și mai de preț pentru poporul român...”

În aceste „Note de jurnal american”, scriitoarea cuprinde nu doar fapte cotidiene, și ele conținând anumite semnificații, dar și date cu valoare istorică și culturală intrate în memoria generațiilor. De fiecare dată, „15 ianuarie este ziua de naștere a poetului nostru – Mihai Eminescu”, moment care îi răscolește duioase amintiri și îi produce clipe de înălțare spirituală. În acel ianuarie din anul 2011, un prieten din Paris i-a făcut o mare bucurie. I-a trimis o scrisoare în cuprinsul căreia a reprodus și înscrisul de pe soclul statuii din Capitala Franței a poetului:

„MIHAI EMINESCU
(1850-1889)
LE PLUS GRAND POÈTE ROUMAIN.
LE DERNIER GRAND ROMANTIQUE
EUROPÉENNE PROPAGATOR DE LA
CULTURE FRANÇAISE. DONT
L’OEUVRE EST CONNUE DANS 64
LANGUES ET CULTURES DU MONDE.
L’EGLISE ORTHODOXE ROUMAINE - PARIS
LIGUE CULTURELLE ROUMAINE.”

Evenimente cu ecou internațional: demisia lui Mubarak, la insistențele egiptenilor; Târgul de carte de la Ierusalim, a 25-a ediție, prilej cu care „Premiul Ierusalim” a fost acordat scriitorului englez Ian McEwan. România s-a aflat printre cele 22 de țări participante, iar Eugen Ionescu se află printre deținătorii importantului premiu; un cutremur de 9,0 grade pe scara Richter – cel mai puternic din ultimii 140 de ani, s-a soldat cu 15.000 de morți și 10.000 dispăruți, în Japonia.
Trăiri proprii: retragerea în universul ideilor, împreună cu Emil Cioran, Radu Gyr, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Constantin Brâncuși, Constantin Noica, Rimbaud, Van Gogh; lui Brâncuși îi și dedică două poezii. De la mecanica și fizica cuantică trece la „Dispoziția pentru lectură”. Astăzi – Imnurile sacre ale lui Pitagora; o plimbare prin magazine o îndeamnă la concluzia c㠄Fantezia producătorilor este mare. În fond și asta este o artă!”, dar și produsele „costă scump”; întâmpină Paștele cu un eseu: „Lumina din sufletele noastre”; „Am fost la Înviere. La o biserică grecească. Am luat lumină”; acasă, citește din Nicolae Steinhardt: „Creștinismul e dogmă, e mistică, e morală, e de toate, dar este în special un mod de a trăi și o rețetă de fericire”; Poeme, cugetări, metafore – „Poate că plantele îmi citesc gândurile...”; ca o iubitoare și practicantă a muzicii și dansului, Vavila Popovici nu scapă nici un spectacol de aceste genuri din zona în care trăiește. Alături de lectură și de scris, și aici se află izvoarele împlinirii unei personalități remarcabile. Și remarcată prin lucrările pe care le publică, mai ales în America și în Europa; Veste bună din România: oficialitățile din Argeș au decis să-i acorde distincția de FIICĂ a ARGEȘULUI și MUSCELULUI. Ceea ce s-a și întâmplat – „Pitești, orașul pe care l-am iubit, orașul în care am avut cei mai mulți prieteni din viața mea!”

Contele Dracula a ajuns și în America. În urma vizionării unui spectacol pe seama personajului, care nu are decât o legătură forțată (cel puțin) cu Vlad Țepeș, Vavila Popovici ia atitudine, în scris: „Contele Dracula – Vlad Țepeș – a recurs la o domnie autoritară, a impus supușilor săi virtuțile de bază, cinstea și hărnicia...” În demersul ei apelează la Eminescu („Cum nu vii tu, Țepeș Doamne, ca punând mâna pe ei, / Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei...”). Dar și la Petre Țuțea, care remarca faptul că în timpul lui Vlad Țepeș „se putea bea apă din fântâna cetății Târgoviște, cu un pocal din aur masiv fără ca cineva să-l fure (...) Vlad Țepeș are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Ștefan cel Mare”.

Omul și scriitorul Vavila Popovici nu este un patriot pătimaș, ci unul rațional, demn și cinstit, cu sentimente puternice și cu judecăți drepte. Ea vede și bunele și relele prin care trece acum România și poporul ei. În viziunea ei, noul capitalism românesc este o farsă. Vechile deprinderi nu au dispărut; cei care au fost au lăsat în urma lor continuatori; valorile noi nu pot răzbate la etajele superioare: „Cum să nu se răstoarne sistemul de valori din țara noastră, dar și din multe alte țări, când îi lăsăm pe oamenii care nu au nici un dumnezeu și nu respectă legile țării să ne conducă (...) Ei nu dau socoteală nimănui (...) au un total dispreț față de oamenii cinstiți (...) se ocupă în continuare de manipularea oamenilor neinformați, care nu cunosc adevărul”.

Fără să-și propună o comparație între America și România, Vavila Popovici nu poate ocoli realități care se văd cu ochiul liber și care sunt general valabile, fie și într-o repede privire asupra stării sociale din lume. Cu durere în suflet, provocată îndeosebi de sărăcia care bântuie tot mai aspru în țara ei natală, scriitoarea remarcă, cu sinceră părere de rău: „N-am crezut că există și oameni săraci în America, până când nu i-am văzut la intersecții de drumuri, cu pancarte în mâini pe care era scris câte ceva (...) După cum nu am crezut nici când am vizitat Germania, că sunt oameni care trăiesc în sărăcie...”

Dar Vavila Popovici are ochi și suflet și pentru fața frumoasă a Americii. Aflându-se în „frumosul și interesantul oraș Baltimore” s-a desfătat în atmosfera în care „Soarele strălucea puternic și ziua părea îmbrăcată într-o rochie țesută cu fire de aur. Priveam în jurul meu și observam tumultul vieții, observam cât de fascinantă și perfectă părea vizitatorilor viața în propria ei diversitate. Încetul cu încetul, ființa străină care eram, la început bulversată de priveliștea atât de complexă a tot ce mi se dezvăluia, am simțit cum începeam să mă integrez în spațiul respectiv (...) încercând să cuprind cu privirea toată trăirea, viața din jurul meu”.

Trei ani, sintetizați în date memorabile în 362 de pagini de carte, în care dominantă este viziunea unui autor, Vavila Popovici, izvorâtă dintr-o gândire dreaptă, echilibrată, constructivă. Sinceră, în toată alcătuirea. Ca un cititor statornic ce mă consider, aștept cu nerăbdare și cu interes viitoarele jurnale, care să cuprindă intervalul temporal 2013 până în zilele ce urmează, în speranța că bunul Dumnezeu ne va mai ocroti asupra de pământ. Spor la lucru, Vavila Popovici!
Prima copert㠖 aripă de pasăre celestă aflată în zbor...







Vasile Filip




Vasile Filip    7/1/2025


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian