Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Râșnov - O vacanță pentru suflet călătorind prin istorie

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență. Evenimente culturale, drumeții în natură, experiențe medievale la Cetate, povești despre case și oameni, școli de vară cu Toader Paleologu, competiții sportive, festivaluri, produse locale ș.a. Poți să vii iarna, primăvara, vara sau toamna, la Râșnov mereu e ceva de făcut.

Piața turistică globală este într-o continuă schimbare, competiția între destinații este foarte mare, iar călătorii apreciază din ce în ce mai mult experiențele locale autentice. Dezvoltarea unui turism durabil necesită atât satisfacerea așteptărilor vizitatorului și păstrarea patrimoniului, cât și a calității vieții localnicilor.

Plecând de la aceste realități, Asociația Mioritics, Hands on History Norvegia și Primăria Râșnov au lucrat împreună timp de aproape 2 ani în proiectul Heritage Hub Râșnov pentru a pregăti la Râșnov un management profesionist pentru momentul redeschiderii cetății și pentru a dezvolta experiențe autentice bazate pe istoria locală și oamenii locului.

Așa au apărut pentru sezonul 2024 noi produse culturale care sunt la dispoziția turiștilor: drumețiile pe potecile Râșnovului cu povești din vremuri de demult, o piesă de teatru istoric inspirată din perioada anilor 1930 la Râșnov ce se va juca în fiecare lună pentru publicul larg, experiențe medievale în Grădina Cetății atât pentru copii, cât și pentru adulți, școli de vară despre cultura transilvăneană și universală în parteneriat cu Casa Paleologu și tururile de oraș „Râșnovul meu” despre case, oameni și întâmplări trăite.

Tot în acest context se dezvoltă Râșnov Creativ, un program prin care artiștii și producătorii locali din Râșnov beneficiază de mentorat, schimb de bune practici cu partenerii norvegieni și evenimente tematice de promovare și interacțiune cu publicul larg. Peste 20 de creatori locali s-au alăturat acestui program până în prezent fiind puse în valoare atât spațiile publice (Grădina Cetății și Piața Unirii), cât și spații private. Anul acesta îi puteți întâlni pe acești creatori locali pe 22 iunie (Târgul de Sânziene), 20 iulie (Târgul de Sf. Ilie), 25 august (Sărbătoarea Recoltei) și 26 octombrie (Târgul de Sf. Dumitru).

La toate acestea se adaugă și o agendă culturală și sportivă cu peste 30 de evenimente mai mari si mai mici pe tot parcursul anului. Astfel de experiențe vor da valoare timpului liber al turiștilor și îi vor îmbogăți sufletește în timpul vacanțelor.

Aceste activități fac parte din proiectul Heritage Hub Râșnov (www.cetatea-rasnov.ro). Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea unui model de management strategic și durabil pentru Cetatea Râșnov, utilizând oportunitățile oferite de patrimoniul local material și imaterial în vederea dezvoltării experiențelor culturale și a mediului de afaceri local.

Perioada desfășurării proiectului: noiembrie 2022 - aprilie 2024 (18 luni)
Valoarea totală a proiectului este de 982.269,20 lei, respectiv 199.17585 euro.
Valoarea finanțării nerambursabile (85% Grant SEE și 15% bugetul național): 982269,20 lei, respectiv 199.175,85 euro.

Asociația Mioritics este o organizație cu peste 20 ani de experiență în domeniul patrimoniului cultural, ecoturismului și educației. Organizația a fost distinsă în anul 2021 cu Ordinul Meritul Cultural în semn de apreciere pentru contribuția importantă avută la dezvoltarea culturală a țării noastre, pentru dăruirea pusă în procesul de educare prin cultură a publicului de toate vârstele, dovedind excelență la nivel național și internațional.

Hands on History AS este o organizație din Trondheim (Norvegia) ce oferă consultanță istorică pentru proiecte importante. Cel mai recent este producția National Geographic Vikings: The Rise and Fall care a fost nominalizată la Premiile Emmy 2023.

Despre Granturile SEE
Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice.
Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă.
În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural.
Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro.
Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro

Persoane de contact:
Mihai Dragomir
manager de proiect Heritage Hub Rasnov, 0727 642 858, mihai@mioritics.ro
Irina Dinică
responsabil comunicare proiect Heritage Hub Rasnov, 0723 723 088, irina@mioritics.ro





Mihai Dragomir     4/29/2024


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian